Iacob Gheorghe este un om nefericit, dar și fericit, totodată. Nefericit întrucît, periodic, CFR-ul, în al cărui canton locuiește, îl lasă fără curent electric, deși omul își plătește consumul la zi. Fericit pentru că, spre deosebire de majoritatea dintre noi, el a găsit modul de a se elibera de ura împotriva sistemului care-l persecută. E a treia oară anul acesta cînd, scos din minți de bătaia de joc la care este supus și disperat că nimeni nu-i rezolvă problema, a ales inedita metodă de a protesta, cocoțîndu-se în vîrful unui stîlp de lîngă casa sa. Și asta nu este totul. De acolo el și-a strigat năduful pînă la epuizare, aducînd la fața locului ambulanță, pompieri, polițiști, colegi de muncă, ba chiar și pe primarul localității în care locuiește.
Am încercat, preț de cîteva secunde, să-mi imaginez cum ar arăta orașul, ca să nu mai zic țara noastră, dacă fiecare nemulțumit ar copia modelul Gheorghe Iacob. Îmi și imaginam ciorchini de oameni cățărați pe conductele CET, protestînd că nu au căldură, deși au plățile la zi. Oameni atîrnați de firele telefonice prin care nu le circulă tonul, deși au plătit pînă la ultimul bănuț. Lor li s-ar adăuga o specie aparte: cei ca mine, care, deși au la zi plătită factura la internet, stau și numai că nu suflă în țeava de fibră optică prin care abia se mișcă conexiunea mult sub minimul garantat. M-am întrebat pe ce ar trebui să mă sui și să țip: pe calculator, pe modem sau pe sediul băieților de la cablu? Ultima variantă pare cea mai de succes. O întrebare posibilă ar fi cine ar ceda și dacă acoperișul respectivei clădiri va rezista presiunii greutăților tuturor celor nemulțumiți de ceea ce li se întîmplă - pe banii lor. Exact ca Iacob Gheorghe, protestatarul de pe stîlp.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
