Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Municipiul a aprobat constituirea


Pace finală pentru Compania Apa

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Andrei Paul, 11.12.2007
• Căncescu și Scripcaru s-au împăcat să semneze protocolul pentru actul constitutiv care salvează grantul de 140 milioane euro, în loc de 111, destinat Brașovului

Transformarea Companiei Apa în operator regional pare să se fi deblocat. Consiliul Local (CL) a aprobat ieri, în unanimitate, pe baza protocolului semnat de președintele Consiliului Județean (CJ), Aristotel Căncescu, și primarul Brașovului, George Scripcaru, atît statutele, cît și actele constitutive ale Companiei Apa - operator regional și respectiv ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară care va gestiona activitatea de apă și canal în toate localitățile care fac parte din operatorul regional Compania Apa. Acest pas dechide drumul unui grant european de 140 milioane euro destinat Brașovului.

42-42-16, și vot decisiv pentru Consiliul Județean

Soluția privind participarea la noua societate APA, adoptată prin protocolul semnat în 23 noiembrie de către șefii administrației municipale și județene, a rămas cea stabilită de comisia parlamentară constituită în această vară, adică 42% pentru județul Brașov, 42% pentru municipiul Brașov, cîte 2% pentru municipiul Codlea și orașul Rupea și cîte 1% pentru localitățile Ghimbav, Apața, Bran, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Hoghiz, Homorod, Moieciu, Prejmer, Sînpentru și Ungra. Protocolul mai prevede constituirea unui consiliu de administrație format din cinci membri, doi nominalizați de CJ, doi de CL, plus președintele Consiliului de Administrație și directorul general al actualei regii autonome, Dorin Fătu, cel care va conduce în continuare noua societate. Tot în sarcina exclusivă a directorului general Dorin Fătu va rămîne formarea echipei manageriale care va deține conducerea executivă a societății. Prin protocolul care stă la baza actului constitutiv al noii societăți se prevede că nici directorul general, nici ceilalți membri ai Consiliului de Administrație nu vor putea fi schimbați decît cu 75% din totalul voturilor din Adunarea Generală a Acționarilor. În plus, în cazuri excepționale care ar putea duce la blocarea funcționării Societății Comerciale Apa, definite ca imposibilitatea obținerii unei majorități în două reuniuni consecutive ale organelor de conducere competente ale societății (Consiliul de Administrație sau AGA, n.r.), CJ va avea posibilitatea deblocării situației, votul său fiind hotărîtor.

Cele 111 milioane euro s-au transformat în 140 de milioane

Prezent la ședința de ieri a Consiliului Local, consultantul Sorin Caian, care a venit împreună cu Monica Șerban, de la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, s-a declarat „emoționat și bucuros“ de aprobarea celor două proiecte de hotărîre. „Încercarea de a pune pe calea cea dreaptă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, respectiv crearea unui operator regional de apă la nivelul județului Brașov, a început acum un an și jumătate și mi se pare că acum ne apropiem de un final fericit care vă va permite, cu siguranță, depunerea unei aplicații pentru fonduri de coeziune în timpul cel mai scurt și cu șanse de succes de sută la sută“, le-a spus Sorin Caian consilierilor locali. El a precizat că, pînă acum, nu a mai întîlnit cazuri în care Comisia European㠄să vină pentru a face evaluarea unei aplicații înainte ca aplicația să fie depus㠓 și a tras concluzia c㠄asta arată în primul rînd greutatea pe care o acordă Brașovului, și în al doilea rînd, dorința tuturor părților de a face ca tot acest mecanism să funcționeze bine pînă la capăt“. Totodată, consultantul proiectului a declarat că fondurile accesibile Brașovului prin acest proiect au depășit cele 111 milioane euro vehiculate în declarațiile publice de pînă acum. „Pot să vă spun că proiectul total la nivelul județului Brașov va fi mai mare. După ultimele calcule pe care le-au făcut colegii mei, vineri proiectul era undeva între 140 și 150 milioane euro, inclusiv zona metropolitană și municipiul Brașov“, a declarat Caian.

„S-a făcut pasul decisiv“

Primarul George Scripcaru, care a insistat să introducă pe ordinea de zi cele două proiecte pentru a fi aprobate pînă mîine, cînd reprezentanții Comisiei Europene vor sosi la Brașov, spune că din punctul său de vedere, „Consiliul Local Municipal Brașov și-a făcut datoria, și-a îndeplinit toate sarcinile, urmează ca și ceilalți să facă aceleași lucruri“ și speră că și celelte unități administrative implicate în proiect să procedeze la fel, „ca să facem o figură frumoasă la Comisia Europeană“. Primarul consideră că ieri „s-a făcut un pas decisiv în alocarea celor 140 milioane euro, poate cea mai mare sumă acordată unui proiect regional al României“ și a declarat că, dacă toți factorii implicați vor aproba actele pentru care Consiliul Local Brașov și-a dat consimțămîntul, în următoarea ședință de Consiliu Local va fi aprobat și ultimul act necesar constituirii de fapt a operatorului regional, și anume contractul de delegare a gestiunii pentru activitatea de apă și canal pe raza municipiului Brașov către noul operator regional Compania Apa. Mîine, reprezentanții Comisiei Europene se vor afla la Brașov, pentru evaluarea stadiului proiectului. „Urmează discuții și întîlniri pe parcursul a două zile, cu toți factorii implicați, și sperăm să înțelegem cu toții că la Bruxelles se așteaptă o decizie“, a concluzionat primarul Brașovului.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Interzis la pocnituri


    Sărbători fără petarde

    Articolul urmïżœtor


    Căncescu vrea să dirijeze banii rectificărilor

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 264 milisecunde, încărcat în milisecunde