Ne iubim mai mult țara de ziua ei? De parcă ți-ai putea iubi mama sau copilul mai mult într-o zi anume. Identificarea sentimentului de iubire, chiar și de iubire de țară, nu ține de o zi, o dată sau un simbol. Ci chiar de existența sau recunoașterea sentimentului în sine. De aceea întrebarea, îndoiala, mirarea sau uimirea vin, mai cu seamnă, într-o astfel de zi, tocmai din căutarea unui răspuns simplu la simpla întrebare: ne iubim noi țara? Ar fi prea ușor să poți răspunde repede și cu sinceritate da. Sau nu. În general, în delicatele chestiuni de dragoste nu există răspunsuri simple și clare. Darmite în cîntărirea simțămintelor intime, nealterate de ambalaje declarative, legate de țară.
Ce este țara? Un teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat, spune la dicționar. Primul impuls care strigă pe buze este nevoia de a separa și clarifica orice posibilă și nedorită confuzie între țară și stat. Pot să-mi iubesc țara. Statul însă, statul privit ca resort administrativ, e greu de iubit. E greu pînă și de urît. Statul e mai degrabă un partener fără suflet cu care ești obligat să conviețuiești. Sau căruia te străduiești să-i supraviețuiești. Vorbesc de statul-guvern. Statul-sistem. Statul care pretinde de la tine, cetățeanul lui, un respect de care el, statul, rareori e capabil. Statul care te fură. Statul care te minte. Statul care te înfometează. Statul care te umiliește. Statul care, de prea multe ori, îți siluiește și viața. Dar și țara. Iată de ce, pe țara ta nu te poți supăra, nici atunci cînd ți-e silă de oamenii care o rostuiesc. Și dacă de atîtea ori ți-e milă de țara ta, dacă de atîtea ori îți vine s-o alini, s-o protejezi la pieptul tău, ca pe un copil al nimănui sau ca pe o bunică părăsită, dacă măcar o dată tînjești de dorul ei, și dacă de atîtea ori ți-ai rupe din suflet s-o vezi mai sănătoasă, înseamnă că îți iubești țara. Fie și cu o dragoste care doare.