Chiar dacă liberalii au înregistrat rezultate sub așteptări la Brașov, liderul organizației județene a PNL, Aristotel Căncescu, nu vrea să plece de la conducerea partidului. El va cere, la următoarea ședință a biroului permanent, un vot de încredere din partea conducerii partidului. Recunosc că ne așteptam la un rezultat mai bun. Sondajele de dinainte de alegeri ne creditau cu 16%, dar noi ne așteptam cam la 20%. Președintele PNL Brașov spune că diferența înregistrată între sondaje și rezultatul final nu este totuși foarte mare, de aceea actuala echipa de conducere a liberalilor brașoveni trebuie să rămînă în funcțiune. Joi voi cere un vot secret de încredere, în primul rînd pentru mine și apoi pentru întreaga echipă de conducere a PNL Brașov, a declarat Căncescu. El este de părere că lupta dintre PNL și PD a dus la scăderea procentelor pentru ambele partide, și de aceea este decis să propună democraților un armistițiu, în încercarea de a stabili un dialog benefic pentru următoarele alegeri. Am văzut ce înseamnă un război, cu PNȚCD, în perioada 1996-2000. Nimeni nu a avut de cîștigat. Sper ca și PD-ul și președintele Traian Băsescu să înțeleagă asta, pentru că noi sîntem principalii perdanți. Îi facem mari pe alții, a declarat Aristotel Căncescu. În replică la această bruscă încercare de împăcare propusă de președintele PNL Brașov, primarul George Scripcaru, președintele PD Brașov și vicepreședinte la nivel național al partidului spune, că fiecare partid poate stabili strategia cum vrea, iar în politică este bine să nu spui niciodată niciodată. Exact același lucru l-a spus George Scripcaru în urmă cu cîteva luni, cînd Aristotel Căncescu declarase categoric că el nu va mai colabora cu democrații brașoveni atîta timp cît aceștia vor fi conduși de George Scripcaru.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!