Te-ai întors, seara tîrziu, în apartamentul cu rate pînă-n 2030. Sau în garsoniera cu 400 de euro chirie. Sora ți-e plecată în Italia, asistentă medicală. Sau poate în Spania. Cîstigă cu vreo trei sute mai puțin ca tine. Alor tăi le trimiți cinci milioane pe lună, ajustare la pensia majorată la televizor. Trebuie să mergi cu tata la doctorii din București. Doar ești copilul realizat în viată. Te duci și cumperi tot ce trebuie pentru internare: medicamente, perfuzii și bandaje. Ai chitanțe, facturi, team-buildinguri, taxe, șefi mutați în complexe rezidențiale, cheltuieli mîzgălite, cîte un film, un concediu, LCD, laptop. Dacă ești cuminte la birou zece ore pe zi, vine și mașina de serviciu. Aproape că au reușit să te anestezieze.
Te-ai întors, seara tîrziu, în apartamentul ipotecat. Sau în garsoniera cu termopane. Viața în rate curge liniștit. Euro crește, reclamele cu pensii dau năvală. Economia duduie domol. Demagogii umplu diagonala de un metru a LCD-ului. Ai văzut totul, nimic nu se mai poate schimba. Toți sînt o apă și-un pămînt, îți spui adesea. Prin urmare, fiecare pe cont propriu! Doar telecomanda arată ca ești viu. Aproape că te-au înrolat în armata dezamăgiților fără cauză.
Pe ăștia i-am ales?
Brusc, degetul înțepenește pe telecomanda plictisită. Poate n-ai auzit bine. Te întorci și-l mai asculți o dată pe ziaristul bărbos. Pe ecran vezi poze de șmecheri la patru ace. În studio, bărbosul se luptă cu nerușinarea cît Calea Victoriei a altor șmecheri subțirei sau fălcoși, cu toții bănoși și cu obrazul gros. Pe ăștia i-am ales?, te întrebi și indignarea îți curge iute prin vene. Șmecherii sînt parlamentari cu conturi grase, acțiuni, bijuterii, tablouri. Unii au case și apartamente în București, dar au băgat în buzunare banii de cazare, 25 de milioane pe lună. Un mizilic față de calibrul lor financiar; bun și ăsta pentru Eminențele Lor! Din taxele tale, ale tatălui tău, ale doctorului ce mîine va zice bogdaproste că-i duci perfuzii și bandaje de acasă. Din taxele tuturor amărîților. Legea ar fi trebuit să-i îndreptățească la acești bani doar pe cei fără locuință în București. Bunul-simț doar pe cei cu venituri normale și fără locuință. Bunul-simț a murit demult iar legea o fac ei. Inocent în găinărie, unul recunoaște că a luat banii de chirie deși are casă în Capitală. Așa e legea, domnule!, exclamă alt șmecher cu birou capitonat în Casa Poporului. De fapt, nu sînt nici măcar smecheri. Te prăbușești în fotoliu. Auzi că altul își plătește ratele la casă din banii de cazare oferiți de popor. Asta da viață în rate, numai că e viața lor în disprețul ratelor tale plătite cu cureaua strînsă! Dai sonorul mai tare. Nu vrei să le uiți amenințările, țipetele, văicărelile că nu le ajung cele 25 de milioane la întreținere, vorbele unsuroase precum știți cît bine am făcut eu fără să mă laud?. Închizi telecomanda furioasă și un nod în gît îți oprește întrebarea De ce?
De ce?
De ce? Pentru că nu te-ai întrebat mai des De ce?. Pentru că ei cred că tot ce e al poporului li se cuvine. Pentru că unde merge mult merge și puțin. Pentru că totdeauna au ținut țara asta ostatica lor. Pentru ca exact cînd te-ai crezut scăpat de ei i-ai regăsit acolo. După 2004 s-au coalizat pe față, mai aroganți și fără scrupule cei 322. Pentru că au învățat să vorbească despre democrație - și e democrația lor -, despre Europa (dar să nu-i apere Comisia Europeană pe procurorii prea îndrăzneți) - și e Europa lor -, despre domnia legii - și dau legi în folosul bunăstării și impunității lor. Urlă că presa e mai liberă ca în America - și e libertatea mercenarilor din presă de a le executa comenzile. Votează Codul de procedură penală care-i apără pe infractori - și, dacă trimisul Americii le atrage atenția, țipă că America e coruptă, chipurile, după legile românești. Vorbesc păsărește despre mediul de afaceri, clasa mijlocie și capitalism - dar e capitalismul oligarhilor lor. Predică anticomunismul cu aliatul și salvatorul Iliescu în stînga lor. Iar cînd îl prind pe unul de-al lor cu caltaboșu-n gură, dau caltaboși de pomană electoratului, vezi Doamne, mare lovitură de contracarare a imaginii negative!
De ce?
De ce? Pentru că v-au disprețuit întotdeauna. Pe sora ta au făcut-o să-și caute soarta în altă țară. Pe tatăl tău îl batjocoresc lună de lună cu talonul de pensie și spitalul nenorocit. Vă disprețuiesc și pentru că se cred stăpîni veșnici, au convingerea că pot învîrti totul așa cum învîrt proceduri și amendamente prin Parlament. Crezi că s-ar mai fi lăcomit la 25 de milioane de lei dacă știau că vor răspunde cu adevărat în fața celor care aleg?
De ce?
De ce? Pentru că, de fapt, nu i-ai ales niciodată cu adevărat. Acum ai ocazia să le arăți că o vei putea face. Se tem de votul direct, de uninominalul pur, ca dracul de tămîie. Vor să stai acasă, departe de urne pe 25 noiembrie. În loc de campanie și dezbateri, ți-au dat plictiseală cu carul la televizor. Aproape că au reușit să te anestezieze. Dar nu pot controla tot. Nici puținii oameni de televiziune curajoși care le arată nesimțirea, nici întrebarea care ți-a venit ca un nod în gît cînd ai văzut pe micul ecran cîțiva șmecheri subțirei sau fălcoși care votează în Casa Poporului: de ce? Duminică, tu, tatăl și sora din Italia le veți da răspunsul la vot. Întreabă-l și pe doctor dacă merge la referendum.
Un alegător
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
