A ține ascunsă sau a nu populariza existența unui formular care poate salva vieți cred că este un gest criminal. Atunci cînd nu poate fi salvată în țară o viață și există posibilitatea tratării ei în vreunul dintre statele europene, e inadmisibil să nu dai această șansă pacientului aflat în nevoie. Sînt nenumărate cazurile în care, datorită lipsei posibilităților, deși ar face orice ca să-și vadă aproapele sănătos, familiile unor bolnavi renunță să mai lupte, nemaiîntrezărind nicio speranță. Există cazuri unice, cum este cel recent al Andei, unde oameni inimoși fac ceea ce ar trebui să facă statul din oficiu: dau bani pentru salvarea unei vieți sau înlăturarea unui handicap care transformă viața respectivului într-un coșmar. Există inițiați care știu cum și pe ce drum să o apuce pentru a beneficia de tratamentul în străinătate. Sînt puțini și în general sînt tot din rîndul celor cu relații și cu bani. Ceilalți se mulțumesc să primească refuz după refuz, deși se luptă și nu vor să se dea bătuți.
N-am știut de existența formularului E 112, cum n-am știut că poți ajunge să fii tratat în orice stat al Uniunii Europene pe banii statului dacă boala ta nu poate fi vindecată în țară. Acum știm, și vom încerca să aflăm pentru dumneavoastră pașii care trebuie îndepliniți pentru a putea beneficia de acest drept. Drept de care am fost privați prin tăcerea criminală a celor de la Casa de Sănătate. Tăcere care n-are chiar nicio scuză. Cu atît mai puțin pe aceea că nu ar ajunge banii din sănătate dacă toată lumea ar alege această cale. Nici n-ar fi cazul. Nu vorbim aici despre operații de apendicită la Paris sau de scosul pietrelor la fiere la Viena. Vorbim de intervenții pe care aici nu se încumetă să le facă nimeni, sau pentru care aparatura noastră este mult prea depășită. Intervenții care fac toți banii și pe care, de altfel, i-am plătit o viață întreagă sistemului de asigurări de sănătate. Intervenții pe care să dea Dumnezeu să nu fie nevoie niciodată să le facem.
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
