Ne este clar ce este un repartitor? Ne este clar, cel puțin teoretic, mai cu seamă nouă, celor cîteva zeci de mii de posesori ai micilor aparate plantate pe calorifer. Clar ne este că, prin aceste cutiuțe, ar trebui măsurată cu exactitate cantitatea de căldură pe care alegem liber s-o cheltuim, din rațiuni financiare sau personale, în locuințele noastre. Clară ni s-a părut și explicația că repartitorul de costuri este garanția că, odată eliberat din colhozul sistemului paușal, consumatorul plătește cît consumă. Așa cum consumăm și plătim gazul, curentul electric sau impulsurile telefonice. Toate clare cu repartitoarele, dacă n-ar fi neclar chiar modul de aplicare a principiului plătești cît consumi. Sînt deja mulțime de exemple - care elimină, astfel, ipoteza excepțiilor nefericite - care arată că, la consum individual egal, plățile finale care apar pe factura de întreținere diferă. Și asta, în condițiile în care măsurarea la repartitor și costul unității de căldură sînt aceleași.
Iată dar că, deși ne este clar de ce ne-am montat repartitoare, nu ne mai este deloc clar cum ajungem să plătim mult mai mult decît consumăm. E inutil să puneți această întrebare firmelor de exploatare a repartitoarelor. Vor răspunde că modul de calcul îl stabilesc asociațiile de proprietari. E de asemenea inutil să întrebați asociațiile de proprietari. Vor spune că trebuie plătită, în fond, toată energia termică evidențiată ca și consumată într-o asociație de proprietari. Și uite așa, oricît de clar ar fi, este îngrozitor de neclar care mai este rostul repartitorului din casa ta, dacă pe factura ce trebuie onorată plătești la greu și căldura de care nu te-ai folosit. Un fel de paușal frumos contorizat.
Așa că, atîta timp cît răspunsurile rămîn neclare la întrebările de ce firmele de repartitoare pot încălca legea refuzînd să facă echilibrarea hidraulică la fiecare bloc, de ce ANRSC se face că nu vede, de ce pierderile de prin conductele CET ajung numai în factura abonaților și de ce calculele consumului nu sînt unitare, un singur lucru devine clar: cineva ne fură.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!