Sînt odrasle de români care cred că e o tragedie dacă nu te poți afișa în cluburi de fițe cu blugi de 3.000 de euro. Și puști care cred că li se cuvine să poarte în ghiozdan mobile de 400 de euro. Sînt liceene în România care fac crize de isterie cînd nu capătă banii ca să-și cumpere pantofi sau poșețele de 1.000 de euro. Sînt beizadele cărora tăticul și mămica le promit petreceri și vacanțe de mii de euro și motoare de zeci de mii de euro, numai ca să treacă bac-ul. Sau părinți care le cumpără cu mii și zeci de mii de euro examene, diplome sau posturi suspuse copiilor lor. Sînt mulți, tot mai mulți, cei care cred că fericirea copiilor lor trebuie cumpărată. Sînt mulți, tot mai mulți, care-și închipuie că pe viața copiilor lor trebuie afișată neapărat și eticheta de firmă cu multe zerouri ca să i se vadă valoarea.
Sînt însă mulți, prea mulți, nedrept de mulți, și oamenii pentru care fericirea înseamnă doar viață. Viață pentru copilul lor. Doar viață. Mame care mușcă din pragul spitalelor din România, ca să nu-și urle durerea cînd află că pragul dintre viață și moarte pentru odorul lor înseamnă bani. Bani pentru operații salvatoare. Bani pentru o viață. Averi de neatins într-o viață de om. Averi de neatins, atîta timp cît singura avere a mamei și a tatălui e viața lor. Iar viața, n-o poți vinde. O poți însă cumpăra. Uneori doar cu prețul pe care alții îl aruncă pe cîteva perechi de blugi și-o chermeză de fițe.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
