An de an, cam prin aceastã lunã, problemele legate de încãlzirea locuinþelor devin arzãtoare. Reclamaþiile cetãþenilor rãmaºi fãrã cãldurã înroºesc telefoanele de la CET sau Primãrie, iar toate hibele sistemului de facturare revin pe tapet sub ameninþarea facturilor umflate ce stau sã vinã. Sub presiunea frigului ºi mai ales a perspectivei sumbre de a plãti facturi peste posibilitãþi, captivii sistemului centralizat devin oarecum mai dinamici ºi mai revoltaþi. Asta deºi, spre exemplu, o acþiune deschisã în instanþã împotriva firmei care a gestionat prost sau în afara legii sistemul de repartitoare instalat în apartament ar fi fãcut ceva paºi în lunile care au trecut. Acum este oarecum tîrziu, iar presiunea creatã nu va mai putea rezolva mare lucru. Ciudat este ºi faptul cã, deºi sesizatã de autoritãþi, instituþia abilitatã, respectiv ANRSC, nu a luat ºi nici mãcar nu dã vreun semn cã ar intenþiona sã ia vreo mãsurã împotriva firmelor care nu au respectat întru totul prevederile legale, acest lucru afectînd consumatorii. Tot ciudat este ºi faptul cã braºovenii nu înþeleg faptul cã acel posibil dezechilibru de presiune nerezolvat, din blocul în care locuiesc, îi poate afecta ºi pe ei, chiar dacã au fost mulþumiþi cu nivelul facturilor din iarna trecutã. Acest lucru nu este o garanþie cã nu s-ar putea trezi de acum cu facturi de peste 10 milioane la 2 camere, fapt ce i-ar aduce abia atunci în conflict cu cei ce gestioneazã citirea repartitoarelor ºi facturarea consumului termic.
Vãzutã, ºi, mai ales, prezentatã ca o soluþie miraculoasã de reducere a costurilor de întreþinere, utilizarea repartitoarelor, dacã nu este fãcutã cum se cuvine de fiecare ºi gestionatã profesionist ºi legal, poate aduce facturi de infarct pentru unii beneficiari. Vinovaþii vor fi atunci extrem de greu de depistat mai ales pe o piaþã mobilã cum este a noastrã. Va rãmîne întrebarea cine achitã nota umflatã, atîta timp cît eroarea este greu de demonstrat. Experienþa ne aratã cã ea revine, în general, consumatorului.