• Bãsescu propune vot uninominal pentru toþi aleºii Parlamentului, în timp ce proiectul PNL - Pro Democraþia,
pentru care Guvernul voia sã-ºi asume azi rãspunderea, dorea votarea pe liste de partid pentru jumãtate din aleºi
Cu 24 de ore înainte de ºedinþa în care Guvernul ar urma sã-ºi asume rãspunderea pe proiectul PNL – Pro Democraþia, preºedintele Traian Bãsescu a semnat decretul prin care convoacã referendumul pentru introducerea votului uninominal pe 25 noiembrie, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European.
ªeful statului a vorbit despre necesitatea reformãrii clasei politice, pe care a spus cã o considerã „depãºitã de nevoile, inteligenþa ºi aspiraþiile poporului român“. Cetãþenii sînt chemaþi sã se pronunþe prin «DA» sau «NU» la urmãtoarea întrebare: „Sînteþi de acord ca, începînd cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toþi deputaþii ºi senatorii sã fie aleºi în circumscripþii uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în douã tururi?“. Ceea ce înseamnã cã preºedintele le cere românilor sã se pronunþe asupra unui vot uninominal pentru toþi aleºii, nu numai pentru jumãtate dintre ei, pentru restul fiind valabilã tot lista de partid, aºa cum propune proiectul PNL - Pro Democraþia. Votul uninominal propus de preºedintele Bãsescu pentru alegerea parlamentarilor seamãnã cu votul pentru primari.
Bãsescu dixit:
Fi-va referendum
Preºedintele Traian Bãsescu a semnat, ieri-searã, decretul prin care va convoca referendumul pentru introducerea votului uninominal. Decretul prezidenþial conþine întrebarea care se va afla pe buletinele de vot: „Sînteþi de acord ca, începînd de la primele alegeri care vor fi organizate, deputaþii ºi senatorii sã fie aleºi în circumscripþii uninominale, în baza unui scrutin majoritar în douã tururi?“.
În ceea ce priveºte data la care va fi organizat referendumul, decretul preºedintelui precizeazã cã acesta se va organiza în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, respectiv 25 noiembrie. Aceastã datã nu este precizatã însã explicit în decretul prezidenþial pentru a nu putea fi desprinse de euroalegeri, în cazul în care acestea ar fi amînate de Guvern din cauza unor „calamitãþi naturale“.
Argumentele preºedintelui
În declaraþia de ieri-searã, preºedintele Bãsescu a expus motivele care l-au determinat sã iniþieze organizarea unui referendum pentru introducerea votului uninominal în douã tururi de scrutin. În primul rînd, preºedintele a subliniat necesitatea reformãrii clasei politice româneºti, care, în opinia preºedintelui, este depãºitã de nevoile ºi de inteligenþa poporului român. În al doilea rînd, Traian Bãsescu a declarat cã este necesarã ºi o consolidare a legãturii cetãþenilor cu parlamentarii. De asemenea preºedintele a mai evocat necesitatea responsabilizãrii partidelor politice, care, prin varianta propusã pentru legea electoralã, nu-ºi vor mai permite sã-ºi punã pe listã oameni îndoielnici sau care îºi cumpãrã locuri pe liste. Nu în ultimul rînd, Traian Bãsescu a subliniat cã referendumul face imposibilã modificarea ulterioarã a legii, pentru cã dacã referendumul va fi validat, nimeni nu va mai fi tentat sã modifice data ºi sã amîne aplicarea legii.
Datã relativ certã
Decretul nu menþioneazã însã o datã anume de desfãºurare a referendumului pentru cã, aºa cum a explicat preºedintele, este pe traseul legislativ spre promulgare o modificare a acestei legi care prevede ca, în cazul în care ºeful statului convoacã referendum odatã cu alegerile, scrutinul sã poatã fi amînat.
Preºedinte extrem de jucãtor
Preºedintele a declarat cã nu este „naiv“ ºi va face campanie pentru cei care l-au susþinut.
Întrebat cu privire la susþinerea pe care este acuzat cã o acordã democraþilor în campania pentru europarlamentare, Bãsescu a rãspuns: „Sper cã nimeni nu-ºi imagineazã cã mã voi duce sã-l susþin în campanie pe Ion Iliescu sau pe Hrebenciuc, sau pe Orban, sau pe ºtiu eu ce alt politician, Crin Antonescu, care nu trece o zi sã nu mã jigneascã“.
Traian Bãsescu a anunþat cã doreºte sã se implice în campanie prin prisma explicãrii cetãþenilor a importanþei evenimentului, dar cã nu intenþioneazã sã îºi punã împotrivã partenerii politici care l-au susþinut. „Cu certitudine voi fi un preºedinte care se va implica în campanie, explicînd importanþa evenimentului, ºi în niciun caz nu voi fi un adversar al acelora care, de bine de rãu, m-au susþinut“, a afirmat Bãsescu, fãcînd o trimitere directã la Partidul Democrat.
PSD agreeazã varianta Bãsescu
PSD a anunþat cã sprijinã iniþiativa preºedintelui pentru votul uninominal, întrucît aceasta, în mod oficial, „susþine proiectul de lege pe care noi l-am semnat în 2005. Pe acest proiect de lege s-a fãcut deja un mini-referendum, pentru cã un milion de oameni au semnat“. „Mã bucur cã preºedintele a împrumutat de la PSD o idee politicã generoasã“, a declarat Mircea Geoanã.
„Deºi este evident cã referendumul nu va trece, deºi este evident cã preºedintele a convocat referendumul pentru a face campanie pentru PD, ºi deºi este evident cã acest sistem favorizeazã partidele mari, în detrimentul celor mici, vom sprijini aceastã iniþiativã“, a declarat Mircea Geoanã.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!