Tată, zăpadă!! Hai să scoatem sania și să mergem la săniuș!! Cam acesta a fost urletul de luptă cu care m-a trezit ieri-dimineață fiica mea cea mică, extaziată că acoperișul din fața geamului ei era albit de stratul de nea. Dacă nu-mi era destul de abruptă trezirea, următoarea întrebare m-a năucit și mai mult: Diseară vine Moș Crăciun, nu?! Că doar a venit zăpada!! Mi-am petrecut dimineața explicînd copilului că apariția zăpezii nu-l aduce neapărat pe Moș Crăciun, iar săniuța nu merge decît atunci cînd avem zăpadă pe jos, nu numai pe acoperișuri și pe mașini, întrucît săniuța nu alunecă.
Citind seara sinteza relatărilor despre problemele generate de prima zăpadă, am realizat că mi-am nedreptățit copilul refuzînd să ies cu săniuța pe asfaltul ud. Din relatările oficialităților, reiese că s-a intervenit cu mașini de deszăpezit, s-au folosit materiale antiderapante, ba chiar șoferii au fost sfătuiți să-și monteze cauciucuri de iarnă sau lanțuri dacă vor să urce în Poiană. Mi-am și imaginat pentru un moment mașina echipată cu lanțuri zornăind pe bulevardele ude ale orașului în căutarea zăpezii. Pînă la urmă, n-a fost chiar rău. An de an auzeam sintagma: autoritățile au fost prinse nepregătite. Anul acesta a fost oarecum pe dos: iarna n-a fost suficient pregătită de primirea care i s-a făcut. A fost un exercițiu folositor celor puși să rezolve problemele pe care le generează iarna. Dar și extrem de derutant pentru copiii neobișnuiți să facă oameni de zăpadă în octombrie. Noi chiar am făcut unul mic și necăjit, care s-a topit al naibii de repede...
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
