Cine mai crede în anticorupţie?

Dimensiune font:

Autor: » Oltiţa Stiuj, 16.10.2007

Cine credeţi că a lipsit ieri de la o dezbatere despre anticorupţie, program finanţat din fonduri europene? Chiar reprezentanţii Ministerului Justiţiei. Care nici măcar nu mai mimează credinţa în vreo luptă cu corupţia. E aproape firesc, atunci, ca omul de rînd, privitor de aproape două decenii încoace la spectacolul marelui jaf derulat pe scena naţională fără vreun inculpat, să creadă că, de fapt, singurul guvernator al societăţii este Corupţia, Mafia sau orice alte organizaţii cu aer aristocratic, tot de tip mafiot. Şi, în consecinţă, să nu mai creadă în niciun fel de justiţie sau luptă anti-şpagă.
În fond, şi Mafia, organizaţia secretă siciliană, se declara la origini protectoarea celor asupriţi. Cînd, în realitate, protecţia invocată ca nobil scop era doar gangsterism, crimă, abuzuri şi fărădelegi. Desigur, Mafia nu mai are de mult imaginea zugrăvită în filmele despre Al Capone. Metodele sînt mai sofisticate, mai discrete şi mai inteligente. Mafioso de tip nou este tot mai des absolvent de Harvard, Yale sau Oxford sau te miri ce International Management bucureştean. Cu reguli la fel de dure însă ca ale bătrînei Mafia, cînd e vorba de putere şi bani, grupurile financiare amplasate din Piaţa Roşie şi pînă pe Wall Street dirijează jocurile de interese, cumpără personalităţi şi îşi promovează propriii oameni în administraţia statelor şi satelor, sacrifică, atunci cînd este nevoie, pionii, iar prin finanţări subterane controlează viaţa politică şi implicit pe cea economică. Puterea organizaţiei, bazată pe corupţie, a crescut proporţional cu haosul politic, moral, social şi cu neputinţa autorităţilor de a răspunde la nevoile minime ale cetăţeanului. Milioanele de dolari pe care „organizaţia“, indiferent de nume, poate să le arunce oricînd în sistemul economico-social îi dau libertatea să manipuleze, după plac, piaţa valorilor sau a muncii, chiar viaţa unor comunităţi. Îi dau puterea să decidă falimentarea sau monopolizarea unor afaceri, fie ele şi de interes naţional. Asemănarea cu personaje şi realităţi româneşti nu este întîmplătoare. Sume imense, destinate coruperii de funcţionari publici, permit mutilarea, înlăturarea tuturor elementelor care îndrăznesc să se opună sistemului de tip mafiot. De regulă, prin sita firavei Justiţii, capii scapă nepedepsiţi, indiferent în ce fel ar încălca legea, pentru că nicio lege nu-i atinge pe păpuşarii din umbră ai destinelor noastre. Iar pentru asta nu mai este nevoie de lecţii. Cu atît mai mult despre anticorupţie.