Mare trebuie sã fi fost mirarea premierului Tãriceanu cînd a descoperit brusc, sub ºocul moþiunii, faptul cã Guvernul are un excedent de bani. Cam ca mine cînd gãsesc în buzunarele vreunui sacou, pe care nu l-am purtat de mult, cîte 50 sau 100 de mii. Vechi. Bani care, trebuie sã recunosc, îmi prind de fiecare datã extrem de bine. Cam cum îi prind acum premierului ieºit din meciul moþiunii cu faþa ºi procentele la fel de boþite ca ºi ale lui Geoanã ºi partidul sãu. Brusc au apãrut banii care fac posibilã majorarea pensiilor de la 1 noiembrie. Un lucru extraordinar pentru cei de care ºi-a bãtut statul joc pînã în prezent dupã o viaþã de muncã, deºi au plãtit contribuþii. Ce nu pricep este cum de acest excedent a apãrut taman acum ºi dacã nu cumva banii existau de mai demult ºi majorarea se putea face de luni bune. Probabil nu vom afla niciodatã rãspunsul. Ce mã rog, neavînd acces la cifrele Guvernului, este ca respectivele sume necesare majorãrii chiar sã fie acoperite faptic, ºi nu scriptic. O inflaþie galopantã, generatã de o mãsurã populistã, este tot ce ne-ar mai lipsi. Cred cã este mult mai important, inclusiv pentru pensionari, ce costuri pot acoperi cu banii pe care-i primesc, sau ce pot cumpãra, ºi nu numãrul de zerouri sau multiplicarea fictivã a puterii de cumpãrare.
Mã mai sperie faptul cã, la data cînd PSD a propus decalarea termenului de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie 2008 la 1 noiembrie 2007, ministrul muncii, Paul Pãcuraru, declara cã bugetul nu permite majorarea ºi cã nu se poate guverna prin licitaþie de la o lunã la alta. Între declaraþia de atunci ºi cea a premierului nu s-a întîmplat nimic. Doar a picat, la limitã, o moþiune. Cam puþin pentru o decizie atît de importantã.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
