Povesteam în urmă cu ceva timp în această coloană despre omulețul care în fiecare dimineață ieșea din casă spunînd: Dă, Doamne, să cîștig la Loto! Dă, Doamne, să cîștig la Loto! Azi așa, mîine așa, pînă cînd, într-una din dimineți, cerul s-a cutremurat și s-a auzit o voce cavernoasă: Da joacă, pentru numele lui Dumnezeu!!!!!
E clar că, pentru a avea o șansă de cîștig, condiția necesară, dar nu și suficientă este de a juca. Fără acest lucru, cu siguranță, șansa nu este una la enșpe milioane, ci chiar de una la zero. Cunosc o sumedenie de persoane care ori de cîte ori se reportează marele premiu trăiesc o mare bucurie. Ea se datorează, în primul rînd, faptului că ei nu jucaseră această tură, deci reportarea presupune o grămadă de bani economisită pentru că n-au jucat. De fiecare dată își propun ca săptămîna următoare să dea lovitura jucînd. Culmea este că nici săptămîna următoare nu joacă, iar un nou report le umple din nou inima de fericire. N-am calculat, dar persoanele cu pricina au cîștigat în aceste 15 săptămîni de report o sumedenie de bani nejucînd. Sau mai exact au economisit acești bani care altfel ar fi umflat, la rîndul lor, fondurile Loteriei și marele pot care se va extrage duminică.
Eu personal nu-i înțeleg pe cei care joacă. Dacă le ies doar două sau trei numere din șase, vor bombăni zile în șir că mai bine făceau altceva cu banii și precis este o fraudă la mijloc. Dar dacă ar cîștiga? Ei, abia atunci ar descoperi cît de multe rude și prieteni au, cîte afaceri pot fi pe lume care le sînt propuse doar lor și poate un lucru esențial: că banii veniți ușor se cheltuiesc ușor, ba chiar uneori pot aduce nu fericire, cum se spune, ci chiar nefericire. Cert este că, deși cîștigul se lasă mai de fiecare dată așteptat, de acei bani jucătorii își cumpără, de fapt, de fiecare dată, cîte un pic de speranță.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!