Trăia odată, demult, într-un sat, un brutar renumit pentru pîinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sînt cam ușoare bucățile de unt pe care le cumpăra de la un țăran și le așeză pe cîntar. Și, ce să vezi ?! În loc de un kilogram, cît trebuia să aibă o bucată, fiecare cîntărea doar 800 de grame. Supărat-foc, brutarul s-a dus degrabă la judecător, acuzînd că țăranul înșală lumea, și a cerut o pedeapsă grea pentru asta. De îndată, țăranul a fost adus în fața judecătorului. E adevărat ce spune brutarul? Dacă îi înșeli pe oameni la cîntar, o să ajungi imediat la închisoare, spuse judecătorul. Să-mi fie iertat, zise țăranul, dar sînt nevinovat. Cum îndrăznești să minți?, sări ca ars brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăți de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideți pe acest șarlatan! Atunci, țăranul vorbi judecătorului: Recunosc că al meu este untul acesta. Dar nu sînt vinovat. Eu sînt un om sărac și mi-am cumpărat cu greu un cîntar, dar nu am mai avut bani și pentru greutăți. Așa că, atunci cînd măsor untul, pun pe celălalt taler o pîine de-a brutarului, despre care el zice, atunci cînd o vinde, că are un kilogram. Acum, dacă brutarul minte, eu ce vină am? Auzind asta, judecătorul a cîntărit imediat o pîine. Dovedindu-se că avea doar 800 de grame, în locul țăranului, la închisoare a ajuns brutarul, adevăratul vinovat. Aceasta este o pildă creștină care ne învață despre păcatul de a înșela și faptul că niciun rău nu rămîne fără pedeapsă. Numai că pilda e pildă. Realitatea cotidiană ni se arată la piață. Și nu știu să se fi găsit încă judecătorul căruia să ne plîngem cum ne fură și brutarul, și țăranul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
