Ne dãm loviþi în coduri. Asta e ultima distracþie. Ca niºte pictori amatori în crizã de culoare, stãm cu ochii ceapã pe cromaticã. Ba e portocaliu, bãtînd în roºu cald, ba ne-nverzim de bine, ba ne ia cu galben de ploaie, ne tunã de vedem roºu, ºi iar ne facem portocalii de atîta dogoare, ducînd dorul de verde crud. Numai orange sã nu fie, asta ne e clar.
Dar dacã tot am învãþat culoarea nenorocirilor, nu vãd de ce n-am inventa ºi codurile rogvaiv pentru turbulenþele ºi ameninþãrile de viiturã dinspre staþia atmosfericã Victoria. Palatul cu pricina, de unde ne trãsnesc fenomenele, în toate anotimpurile, direct în cap, ca din ceruri. Am ºti ºi noi, atunci, ce ºi cum sã facem cînd situaþia devine albastrã. Sau cînd ne pîndeºte de-a dreptul violetul bacovian. Cîtã apã sã bem, de pildã, în condiþiile în care ne e indigo rãu prin buzunare.
Evident, toþi cîrcotaºii ca mine exagereazã. Ce nevoie sã avem de coduri colorate, cînd dinspre guvern totul e alb ca porumbelul pãcii ºi curat ca zapãda?! Nu e cazul sã vorbim de cod roºu, galben, ºi nici mãcar verde. Alb-alb, nici mãcar strãveziu. Alb, ca varul. Alb, ca la spital.
Pot fi pãcãliþi însã de atîta albeaþã numai cei care au uitat, luaþi de valul de bine, lecþia de fizicã din clasa a VI-a. Vã amintiþi discul cu toate cele ºapte culori? Cum se fãcea el alb-alb cînd îl rotea profesorul spre uimirea noastrã de puºti nedeprinºi cu tainele ºtiinþei. Ei bine, cam aºa ne face ºi guvernul Tãriceanu. Ne trateazã ca pe niºte naivi, gata sã se mire de cum le ºtiu învîrti miniºtrii. ªi cum, în realitate, situaþia e mai mult albastru spre indigo ºi violet, bãieþii ne rotesc discul cu vorbe gãlbui, legi roºietice ºi cifre verzui, pînã cînd ne iese tot albul pe ochi. ªi pe nas.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
