„Tatã, te-a cãutat poliþia!“, mi-a spus zilele trecute fiica mea cea mare. „Þi-au lãsat o citaþie!“, a continuat ea, sporindu-mi neliniºtea. Procedura, am constatat a doua zi, necesita prezenþa mea la Secþia 3 de poliþie pentru a da o declaraþie într-un dosar în care eram pãgubit întrucît îmi fusese spartã maºina. Declaraþia reprezenta, într-un fel, acordul meu de a fi pus respectivul dosar în raft întrucît, în mai bine de un an, nu fusese identificat autorul. Probabil, acest lucru face bine la statisticile Poliþiei, diminuînd numãrul de dosare nerezolvate.
De fapt, acesta era doar un preambul. Un preambul vizavi de un mod de lucru ºi de un fel de a face anchete. Nu-i cazul tuturor poliþiºtilor sau procurorilor. Generalizãrile nu-ºi au rostul, dar ºtirea legatã de moartea celui care a fost Mihai Bodea pe mine m-a ºocat. Nu am cunoscut pe nimeni care sã fi avut tãria sã-ºi înfigã cuþitul în piept de 4 ori pentru a-ºi curma zilele. ªi, în mod cert, nu sînt singurul. Cu atît mai puþin pe cineva care, la vîrsta de 31 de ani, poate fi considerat un tip realizat.
Grav mi se pare faptul cã nu este singurul caz oarecum în aer. Cine îºi mai aminteºte cazul soþilor Fãtulescu în care versiunea oficialã spunea cã el, tot un om de afaceri de 31 de ani, ºi-a împuºcat de trei ori soþia ºi apoi ºi-a tras ºi lui un glonþ în cap cu aceeaºi puºcã. Sau cine îºi mai aminteºte cazul tatãlui corespondentului local Radio România Actualitãþi Mihai Sãcelean al cãrui trup a fost gãsit pe calea feratã în zona Dîmbu Morii cu peste 10 împunsãturi de cuþit, iar anchetatorii au pus acelaºi diagnostic: sinucidere. Oricît de mult a presat colegul nostru, nu am cunoºtinþã ca lucrurile sã se fi schimbat, chiar dacã el a încercat sã aducã atunci un argument extrem de logic: „Tatãl meu nu a fost samurai!“.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
