A fost nevoie ca Ion Iliescu să fie aproape trimis în judecată în dosarele mineriadei și ale Revoluției pentru ca, brusc, reprezentanții Curții Constituționale să decidă, în mod pur întîmplător, că dosarele respective trebuie luate procurorilor militari și date spre instrumentare celor civili întrucît cauzele privesc, chipurile, inclusiv civili. Mă întreb de ce le-au trebuit 17 ani să afle acest lucru domnilor magistrați, unși pe vremea cînd, tot întîmplător, taman PSD era la putere. Toată munca de 17 ani a procurorilor militari, conduși de către generalul Dan Voinea, ajunge astfel într-o secundă la coș. Vor trece ani pînă cînd noii procurori vor reuși să înțeleagă respectivele dosare în care au fost audiate mii de persoane. Sau nu. Pentru că la împlinirea a 20 de ani de la comiterea faptelor, dosarele se vor prescrie. Adică peste vreo doi ani. Acest lucru pare să intereseze mai puțin. În decembrie, oficialitățile își aduc aminte de victimele Revoluției și eventual fac declarații în privința susținerii aflării adevărului. Fac asta de 17 ani și încă le merge. Urmașii victimelor Revoluției, mare parte dintre ei, s-au resemnat că nu vor afla niciodată cine li i-a răpit pe cei dragi. Probabil pe asta mizează și toți cei care au avut nevoie de atîtea victime pentru a-și legitima preluarea puterii.
Dosarele Revoluției vor fi îngropate simultan cu cele ale mineriadei. Mineriadă care ne-a făcut să pierdem, ca țară, cel puțin 10 ani. Mare parte dintre învinuiți sînt aceiași, iar forța lor pare să îngroape adevărul crud pentru vecie, într-un moment în care victimele se aflau atît de aproape de certificarea adevărului pe care l-au știut toți acești ani, dar nimeni nu a fost dispus să-l și recunoască.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
