Trec anii, trec lunile-n goană/ Și-n zbor săptămînile trec/Rămîi sănătoasă tu școală/Îmi iau geamantanul și plec! Refrenul de mai sus era cîntat în urmă cu ceva ani de destui absolvenți care părăseau băncile liceului. Ieri, după 22 de ani de la absolvirea Liceului Meșotă, m-am trezit în aceeași bancă de la geam. Motivul era cu totul altul: urmăream festivitatea ultimului clopoțel, de data aceasta a fiului meu. În mod ciudat, preț de cîteva ore am reușit să-i privesc cu ochii liceanului de acum 22 de ani. Am cîntat cot la cot cu ei și, pentru cîteva ore, am retrăit emoțiile acelor clipe. Îmi venea să-i opresc și să le strig, privindu-i în ochii extrem de limpezi și senini: păstrați clipa! Nu vă bucurați că ați scăpat de calvarul făcut de profi, de stresul notelor sau al materiilor anoste care v-au făcut viața amară. Trăiți clipa! Împărtășiți-vă micile bucurii și simțiți din plin tot ceea ce se întîmplă acum, pentru că nu vă veți reîntîlni cu aceste lucruri! Greul de abia acum începe! Cu fiecare an vă veți trezi tot mai cuprinși de diverse îndatoriri. Pînă acum, singura datorie a voastră a fost aceea de a învăța și, eventual, de a nu vă supăra părinții. Veți ajunge să regretați acele zile. Veți ajunge, într-o primă fază, să fiți datori să vă cîștigați siguranța zilei de mîine. Apoi veți deveni responsabili pentru cei din familia voastră. Pentru modul în care vă veți face treaba și cum vă veți mulțumi șeful. Pentru modul în care, din bani mai puțini decît aveți nevoie, veți reuși să vă gospodăriți pînă la salariul următor. Și tot așa, pînă cînd veți ajunge să regretați faptul că nu ați știut să prețuiți la adevărata valoare minunea clipelor petrecute în liceu. Atunci va fi deja mult prea tîrziu. Veți putea în schimb, ca și mine, după ce veți tremura la examenul de capacitate al copilului vostru mai mult decît la propriile examene, să vă așezați în bănci și să trăiți pentru ei, cînd va veni timpul, emoțiile ultimului clopoțel.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!