Viaţa omului

Dimensiune font:

Autor: Marius Stoianovici, 12.06.2007

Dumnezeu a creat măgarul... Şi îi spuse acestuia: „Tu eşti un măgar. Tu vei munci necontenit de dimineaţa pînă seara şi vei căra greutăţi pe spatele tău. Vei mînca numai iarbă şi nu vei fi prea inteligent. Vei trăi 50 de ani“. La care spuse măgarul: „50 de ani, o astfel de viaţă, e mult prea mult. Dă-mi, te rog, maxim 30 de ani.“ Şi aşa se făcu.
Apoi Dumnezeu a creat cîinele ... Şi îi spuse acestuia: „Tu eşti un cîine. Tu vei păzi bunurile omului şi vei fi cel mai apropiat prieten al său. Vei mînca ceea ce rămîne de la masa omului şi vei trăi 25 de ani.“ Cîinele răspunse: „Doamne, 25 de ani o astfel de viaţă, este prea mult. Te rog, nu mai mult de 10 ani“. Şi aşa se făcu. Apoi Dumnezeu a creat maimuţa ... şi spuse: „Tu eşti o maimuţă. Vei sări din copac în copac şi te vei comporta ca un idiot. Vei fi amuzantă şi aşa va trebui să trăieşti 20 de ani“. Maimuţa vorbi: „Doamne, 20 de ani să fiu clovnul oamenilor, e prea mult. Te rog să nu-mi dai mai mult de 10 ani.“ Şi aşa se făcu.
În sfîrşit, Dumnezeu a creat Omul ... Şi îi vorbi astfel: „Tu eşti un om, singura vietate raţională, care va locui pe pămînt. Cu ajutorul inteligenţei tale, vei şti să te foloseşti de celelalte creaturi de pe pămînt. Vei stăpîni pămîntul şi vei trăi 20 de ani“. La care omul spuse: „Doamne, să fii om 20 de ani nu este de-ajuns. Dă-mi te rog cei 20 de ani, pe care i-a refuzat măgarul, cei 15 ani ai cîinelui şi cei 10 ani ai maimuţei.“ Şi Dumnezeu i-a dat, avînd grijă ca omul să muncească 20 de ani ca un măgar, de dimineaţa pînă seara, şi să aibă multe greutăţi de cărat. Apoi să aibă copii şi să trăiască 15 ani ca un cîine, avînd grijă de casă şi mîncînd ce rămîne de la restul familiei. Apoi, la adînci bătrîneţi, să trăiască 10 ani ca o maimuţă, comportîndu-se, uneori, ca un idiot şi amuzîndu-şi nepoţii...
Parabola de mai sus, primită de la un prieten, sintetizează, chiar dacă ne este greu să recunoaştem, viaţa multora dintre noi aşa cum ne este dată, dar mai ales cum ne-o facem. Nu-i vina nimănui. Cel mult a noastră, a celor care uneori muncim ca nişte măgari, trăgînd uneori ca un cîine, nerealizînd faptul că uneori putem fi chiar penibili. Asta în timp ce totul trece cu o viteză ameţitoare. Iar dacă ni se întîmplă să realizăm asta, ne vom întreba, eventual, cînd a trecut.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: