Ați auzit ce-a făcut ieri domnul Tudor Chiuariu? A cerut un elicopter de la Ministerul de Interne ca să se dea pînă la Suceava să inaugureze o piscină. O piscină din curtea unei școli. Mă rog, școala în care domnia sa a fost elev de gimnaziu, vreo trei ani. Și la care nu se făcea să vină cu mașina, așa, ca tot ghiolbanul. Coborîrea din ceruri și decolarea ulterioară au costat vreo 8.000 de euro. De la buget, de bună seamă. De banii ăștia putea să plătească gazul din lampă și lemnele din soba a vreo cinci școli din satele pe unde nu ajung nici profesorii, darmite miniștrii.
Dar ce-a căutat un ministru al justiției la o margine de piscină taman la Suceava? Păi, probabil ca și Narcis, cel din legendă, o fi vrut să-și admire chipul în apa cristalină. La cîtă școală a făcut domnul ministru, o fi uitat, bietul, că Narcis cel frumos, care s-a îndrăgostit de propriul chip oglindit, a fost rău pedepsit de zeița Nemesis. Și că, mistuit de dragostea de sine fără de leac, Narcis a murit, jelit de nimfe. Care l-au prefăcut într-o floare galbenă. O narcisă.
Ei bine, în cazul acesta, domnul Chiuariu are toate șansele să ajungă o lăcrămioară, la cîtă lume jelește numai cînd îl vede.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!