Din păcate, 1 iunie nu este în fiecare zi, așa cum nici Moș Crăciun nu se arată cu tolba plină de daruri decît o dată pe an. Din păcate. Pentru că Ziua Copilului, într-o țară care-și iubește copiii, ar trebui să fie în fiecare zi a anului, și asta an de an, pînă cînd fiecare copil va fi destul de mare ca să poată avea grijă ca alți copii să trăiască un nesfîrșit întîi iunie. Nu neapărat la un șir de petreceri și daruri mă gîndesc cînd spun asta, chiar dacă așa bucurii nu sînt de aruncat nici la bătrînețe. Ci la o zi fără de sfîrșit, dedicată grijii pentru copii. O zi fără de sfîrșit în care nicio mamă să nu-și simtă sufletul sfîșiat că nu mai are cu ce-și hrăni sau apăra de frig pruncii. O zi fără de sfîrșit cînd fiecare familie să poată face fără teamă planuri pentru viitorul copiilor lor. O zi nesfîrșită dăruită copiilor ar fi darul de zi cu zi pentru dreptul egal în șanse măcar la parte de carte. Un adevărat întîi iunie ar fi un calendar de 365 de zile în care, pe agenda guvernelor, prima însemnare, la fiecare oră a dimineții, să fie o investiție în copilăria care germinează generații sănătoase la trup și la minte. Nu de alta, dar numai așa va veni și ziua în care un ministru al învățămîntului, al sănătății sau al justiției să nu pară repetentul clasei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
