N-ar fi fost rău ca din rezultatele dezastruoase înregistrate la referendum, liderii partidelor perdante să fi învățat ceva și, eventual în interesul partidelor pe care le conduc, să-și fi asumat măcar într-o oarecare măsură vina pentru eșec. După cum era de așteptat, niciunul dintre liderii locali sau centrali ai partidelor care au înregistrat scoruri umilitoare nu se consideră vinovat. Fiecare în parte găsește scuze și motive pentru a-și salva poziția amenințată, în mod natural într-o societate normală. Conștienți că reculul nu va dura prea mult, iar simplii membri sînt doar o masă amorfă, care reacționează extrem de inerțial, cei aflați în fruntea bucatelor merg mai departe, fără să-i intereseze prea mult de viitorul forțelor politice pe care le conduc. Mult mai importante par să fie propriile scaune.
Extrem de ciudat mi se pare imobilismul marii mase a membrilor perfect îndreptățiți să se sesizeze și să le ceară socoteală celor în drept despre modul în care manageriază partidul pe care ei îl susțin.
Rămînerea la guvernare este împachetată, în cazul PNL, în necesitatea respectării promisiunilor făcute și imposibilitatea dezertării într-o astfel de situație. Nimeni nu suflă vreun cuvînt despre necesitatea unei eventuale consultări a propriilor membri înaintea luării unei astfel de decizii majore. Făcînd asta, în caz că decizia va fi exact opusă celei pe care și-o doresc propriii membri, nu-i exclus ca liderii să se trezească la un moment dat extrem de singuri, în timp ce aceia care ar fi trebuit să fie conduși de ei să se regăsească în cu totul alte partide, care vorbesc aceeași limbă cu ei.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
