Faptul că a reușit să facă PNL să voteze cot la cot cu PSD este un record. Faptul că i-a determinat pe cei de la UDMR să voteze alături de cei ce-i scuipă din 90 încoace, respectiv PRM, este alt record. A avea împotrivă toate partidele, mai puțin PD, și totuși să le ții piept, ar putea fi, la rîndu-i, un record.
Niciunul dintre posibilele recorduri enumerate anterior, care aparțin președintelui Băsescu, nu a atras însă atenția celor de la Cartea Recordurilor. În schimb au remarcat și certificat faptul că domnia sa și-a găsit timp în ultimele ore dinaintea suspendării să răspundă unei solicitări venite din partea unui simplu cetățean, o tînără de 23 de ani. Solicitare care nici măcar nu o privea pe ea în mod direct, ci viza acordarea medaliei Steaua României profesorului Liviu Librescu, profesorul ucis în cadrul masacrului de la Universitatea americană Virginia Tech în timp ce încerca să-și salveze studenții.
În două zile, respectiva distincție nu numai că i-a fost acordată, dar a și ajuns la văduva eminentului profesor. Acest fapt i-a determinat pe cei de la World Records Academy să înscrie acest record ca fiind cel mai rapid răspuns al vreunui președinte dat unui cetățean.
Gestul președintelui României, certificat sau nu ca record, denotă un fapt extrem de simplu: Băsescu poate fi președintele fiecărui cetățean. Asta cu condiția ca numărul celor care și-l doresc drept președinte și votează astăzi NU împotriva demiterii sale să fie mai mare decît al celor care vor vota DA pentru demitere. Altfel vom afla abia peste 3 luni, după eventuale alegeri, dacă noul președinte ales va răspunde cu aceeași rapiditate doleanțelor vreunui simplu cetățean, indiferent care ar fi acelea.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!