* Legea PSD, susținută de PNL, PRM, UDMR și PC, prin care Traian Băsescu poate fi demis la referendum cu doar jumătate plus unu din voturile celor prezenți la urne
a primit avizul Curții Constituționale
Curtea Constituțională a respins ieri contestația PD făcută la proiectul PSD de modificare a Legii referendumului. Astfel, dacă referendumul din 19 mai se va desfășura după noile reglementări, președintele Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni numai dacă jumătate plus unu dintre cetățenii care se vor prezenta la urne vor vota NU. Dar, tot cu numai jumătate plus unu din voturi, el ar putea fi demis. Clasa politică s-a împărțit ieri, imediat după aflarea deciziei Curții Constituționale, în două tabere. Adversarii președintelui spun că, după decizia Curții, noua lege se poate aplica imediat ce va fi promulgată de președintele interimar Văcăroiu și publicată în Monitorul Oficial. Adică, în numai cîteva zile. Susținătorii lui Băsescu, dar și cunoscuți profesori de drept constituțional, susțin însă că o nouă lege nu se poate aplica retroactiv. Deci nu ar putea fi aplicată la referendumul din 19 mai, care este doar o etapă în procesul pentru demiterea președintelui, care a început deja odată cu suspendarea votată luna trecută în Parlament. Tot ieri, democrații brașoveni au lansat campania de susținere a președintelui Băsescu, Eu votez NU.
PD a intrat în campania pro-Băsescu
Aproximativ 50.000 de pliante privind referendumul din 19 mai, tipărite de PD Brașov, la care se adaugă încă 150.000 care vor veni de la București urmează a fi împărțite de membrii PD Brașov în întreg județul, în perioada de campanie electorală.
Pliante și tricouri
Împărțim oamenilor pliante și le explicăm de ce s-a ajuns la această situație, cine sînt cei care au dorit această suspendare. În materialele pe care le distribuim explicăm de ce a fost suspendat din funcția de președinte Traian Băsescu și, totodată, informăm oamenii asupra buletinului de vot. Ce scrie în el și ce înseamnă fiecare opțiune. Și, bineînțeles, le spunem oamenilor că, dacă vor ca Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni, trebuie să voteze la referendum cu NU. Pliantele se dau oamenilor pe stradă, dar organizațiile de tineret și de studenți ale PD le distribuie și în căsuțele poștale. Deocamdată nu am tipărit decît 35.000 de pliante, dar sperăm să ajungem la 50.000. Săptămîna viitoare vom mai primi de la București alte 150.000 de pliante, a precizat președintele PD Brașov, George Scripcaru. Acestor pliante li se adaugă 4.000 de tricouri albe și negre, inscripționate cu sloganurile Cetățean suspendat și Eu votez NU, care vor fi de asemenea împărțite cetățenilor.
Observatori
din societatea civilă
Președintele PD Brașov spune că, din punct de vedere organizatoric, partidul și-a desemnat reprezentanții la secțiile de votare, inclusiv oamenii de rezervă. Scripcaru consideră că este de salutat participarea societății civile, prin observatori, la procesul electoral. Este foarte bine că mulți reprezentanți ai societății civile vor să fie observatori la acest scrutin. În acest fel se mai echilibrează situația, pentru că reprezentanții partidelor politice sînt subiectivi, a declarat Scripcaru.
Nu vor mai fi
mitinguri la Brașov
Președintele PD Brașov a mai spus că în municipiu nu crede să mai fie organizat vreun miting de susținere pentru președintele Traian Băsescu, însă organizația brașoveană va delega 1.000 de persoane care să participe la mitingul organizat la Cluj, pe data de 9 mai. Nici președintele suspendat, Traian Băsescu, nu va mai veni la Brașov, decît poate la sfîrșitul campaniei electorale, pentru a participa la un simpozion organizat de asociația 15 Noiembrie. Din cîte știu președintele nu are programată vreo deplasare la Brașov în această perioadă. Și nici nu cred că este necesar. La alegerile din 2004 Traian Băsescu a obținut 62% din voturi la Brașov și sper că și acum va fi aproape la fel. Ar fi o posibilitate să vină la Brașov, pentru a participa la un simpozion organizat de asociația 15 Noiembrie, dar nu este confirmat nimic pînă acum, a mai spus Scripcaru.
18 milioane de euro cheltuiți aiurea
Președintele PD este sigur de rezultatul referendumului. Mergem pe o campanie de informare și sporire a participării la vot, pentru că sînt sigur că aceia care vor veni vor vota împotriva suspendării. Rezultatul îl cunosc și cei care au pornit acest referendum, pentru care se cheltuiesc aiurea 18 milioane de euro, în loc să se dea pentru alegeri europarlamentare, pentru un referendum privind votul uninominal sau pentru bolnavii de cancer, de exemplu. Cei care au declanșat acest referendum ar trebui să-și asume public acest eșec politic, spune Scripcaru, care crede că responsabilii fie ar trebui să-și dea demisia, fie să-și ceară scuze în mod public.
Observatori, pe baricada APD
* Asociația ProDemocrația - Club Brașov îi invită pe cetățeni să i se alăture în campania de observare a referendumului. Cetățenii interesați să devină observatori sînt invitați să contacteze APD Brașov fie la sediul din str. M. Sadoveanu nr. 3, cam. 19, fie la telefon 0268/475.992 sau 410.192, ori pe e-mail, la adresa apdbv@brasovia.ro, persoană de contact: Bogdan Lazăr președintele Clubului APD Brașov. De asemenea, persoanele care doresc să sprijine financiar observarea referendumului au posibilitatea de a face o donație în contul asociației ProDemocrația Club Brașov, cu numărul RO91RNCB0059015411480001, deschis la BCR Sucursala Titulescu, Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!