Liberalii vor s-o dea afară din CJ pe Elisaveta Popa
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » Mihaela PARGHEL ,
03.05.2007
* După modelul Parlamentului, care a suspendat un președinte ales prin vot de către cetățeni, în ciuda recomandării Curții Constituționale, liberalii din Consiliul Județean Brașov încearcă să-i ia mandatul de ales în CJ Elisavetei Popa, după ce au exclus-o din PNL la începutul anului
Consilierii județeni vor lua act, azi, în ședință de plen, de încetarea mandatului colegei lor Elisaveta Popa. Așa sună punctul pe ordinea de zi. În realitate, consilierii liberali vor încerca să forțeze în ședința de astăzi excluderea din Consiliul Județean a Elisavetei Popa, invalidîndu-i mandatul pe linie de partid, ca urmare a excluderii ei din rîndurile PNL Brașov. Și înlocuirea ei cu Ion Popescu-Topolog. Popa a fost exclusă din partid la începutul acestui an, liderii PNL Brașov acuzînd-o, printre altele, că ar fi sprijinit constituirea organizațiilor PLD din teritoriu. Totuși, discuțiile din ședința plenului județean de astăzi vor fi tensionate, pentru că există consilieri care susțin că decizia nu este legală, iar democrații și cel puțin un membru PSD afirmă că se vor abține de la un vot pentru demiterea Elisavetei Popa. Pe de altă parte, Elisaveta Popa a anunțat că va contesta în instanță retragerea mandatului, în cazul în care acest lucru se va întîmpla. Mai multe surse din Consiliul Județean susțin că încercarea de înlăturare din CJ a fostului consilier județean PNL, soția senatorului PLD Nicolae Vlad Popa, este efectul războiului declarat de PNL foștilor colegi care au trecut la PLD, dar și foștilor colegi din Alianța DA.
Legea, văzută
cu mai mulți ochi
Conducerea PNL Brașov a decis, înainte de a fi validată de CJ încercarea de înlăturare a Elisavetei Popa, și cine să preia mandatul ei în Consiliul Judetean. Liberalii s-au gîndit să-l aducă în CJ pe Ion Popescu-Topolog, fostul lider al ecologiștilor, cel care ocupă în prezent funcția de director interimar la centrul cultural Reduta. Pentru asta, Consiliul Județean va trebui să ia act azi, în ședință de plen, de încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier județean al Elisavetei Popa, așa cum este consemnat pe ordinea de zi a ședinței. Invalidarea mandatului deținut în urma alegerilor de Elisaveta Popa este însă o procedură discutabilă din punct legal, iar mai mulți consilieri și juriști susțin că chiar că nu este legală. Ei invocă faptul că magistrații Curții Constituționale ar fi respins deja o serie de prevederi ale noului statut al aleșilor locali, care a impus obligativitatea încetării mandatului în caz de excludere din partidul pe listele unde a candidat un ales local sau județean. Liberalii însă susțin că, potrivit Legii 249/2006, care modifică și completează Legea 393/2004 privind statutul aleșilor locali, consilierii locali, județeni și viceprimarii care își pierd calitatea de membru al partidului pe ale cărui liste au fost aleși își pierd și funcția.
O problemă internă a PNL-ului
Părerile consilierilor legate de încetarea de drept a mandatului colegei lor Elisaveta Popa sînt împărțite. Iancu Vespasian, care în 2004 a fost exclus din PSD, avînd în prezent un mandat de consilier independent, crede că plenul nici n-ar trebui să aibă o asemenea discuție. Un vot de suspendare a mandatului de consilier în cazul Elisavetei Popa nu ar trebui să fie pus în discuție. Chiar dacă a fost dată afară din partid, este o problemă a PNL-ului. Sincer, nu am văzut încă referatul, dar cred că nu poate fi vorba de un vot de suspendare. Ea este aleasă de oameni și nu poate fi dată afară de un vot al instituției, crede independentul Iancu Vespasian . La rîndul său, consilierul democrat Florin Staicu ) crede că această chestiune este una internă a PNL-ului și nu ar trebui spălate în public rufele murdare. Pe de altă parte, el pledează pentru simpla aplicarea legii în vigoare. Există o lege privind migrația între partidele politice, care ar trebui folosită, nu implicați obligatoriu și ceilalți aleși județeni. În ceea ce privește plenul, dacă mi se va cere un vot, eu am să mă abțin. La fel ca mine, cred că vor face și alți consilierii județeni, nu numai ai PD, ci și ai altor partide neimplicate în această înlocuire, a declarat consilierul Florin Staicu. Nici pesediștii nu văd cu ochi buni ceea ce ar deveni cazul Elisaveta Popa. Consider că este o problemă a PNL-ului, nu cred că trebuia să o discutăm în plen, spune consilierul PSD Nicolae Țucunel.
Liberalii nu o mai vor pe Popa în CJ
Liberalii sînt convinși de legalitatea proiectului de hotărîre pe care îl vor supune la vot. O asemenea decizie este absolut legală, se încadrează în lege pentru că, atîta timp cît doamna Elisaveta Popa nu mai face parte din partid, nu mai poate face parte nici din Consiliul Județean ca reprezentant al PNL. În cel mai rău caz poate cere despăgubiri. Însă mă îndoiesc să le obțină pentru că asemenea cazuri au mai fost în țară și niciun consilier nu a avut cîștig de cauză, a declarat ieri consilierul județean Vasile Ungureanu.
Contestație la Curtea Constituțională
Curtea Constituțională a fost sesizată în august 2006 cu privire la neconstituționalitatea art. II alin. (3) din Legea nr. 249/2006 pe motiv că nu se raportează la prevederile art. 15 din Constituția României. Acest articole se referă la principiul neretroactivității legii civile. Cei care au sesizat Curtea Constituțională consideră că prin Legea nr. 249/2006 s-a introdus o nouă cauză de încetare de drept a mandatului de consilier județean, respectiv pierderea calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Iar din redactarea art. II alin. (3) din lege rezultă că cel în cauză urmează să fie supus rigorii dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. h1), pentru o conduită manifestată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 249/2006. Cu toate că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează sau modifică pentru viitor această conduită, prin decizia nr. 61/2007, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate semnalate la Legea 249, pe motiv că ele sînt neîntemeiate. Consider că și această literă h, din articolul 9 al Legii 249/2006 este neconstituțională, ca și celelalte pentru care Curtea Constituțională s-a pronunțat, a explicat consilierul județean și avocatul Elisaveta Popa.
Va ataca decizia CJ
Elisaveta Popa mai spune că, în cazul în care plenul Consiliului Județean va vota încetarea de drept a mandatului său, va uza de dreptul de contraatac pe care îl are. Ea afirmă că va face din nou o cerere la Curtea Constituțională pentru constatarea contituționalității unor prevederi din legea privind statutul aleșilor locali. Mai mult nu aș vrea să comentez, mai ales că asta ar însemna să dezvălui apărarea la care voi apela. Ea crede că dincolo de orice prevederi legale menite să stopeze migrația politică, în cazul ei se manifestă de fapt o intenție de răzbunare a foștilor săi colegi. Așa cum a fost și decizia de excludere a sa din PNL, care s-a bazat pe motive mizerabile.
Împotriva
Constituției
Senatorul PLD Nicolae Vlad Popa, soțul Elisavetei Popa, a anunțat deja că o eventuală decizie de încetarea a mandatului va fi contestată în contecios administrativ, gîndindu-se să invoce și retroactivitatea legii, dar și încălcarea Constituției. La momentul cînd a fost validat mandatul nu exista o prevedere legală care să stipuleze că Elisavetei Popa i se va ridica mandatul pe această cale. Nu există retroactivitate, spune senatorul. El crede, de asemenea, că o prevedere ca cea de la articolul I, lit. h din Legea 249/2006, este împotriva Constituției întrucît îngrădește dreptul la asociere politică și dreptul de a alege.
Căncescu zice că legea îi dă dreptate
Doamna Popa a obținut mandatul pe listele noastre. Am discutat cu juriștii noștri și nu este nici o problemă legală în acest demers. În cazul de față nu este valabilă regula potrivit căreia prevederile noului statut al aleșilor locali nu se aplica retroactiv, spune președintele CJ, Aristotel Căncerscu, cel care este, în același timp, și liderul PNL Brașov.
Prefectura așteaptă decizia CJ
* Prefectul Aurelian Danu a evitat să se pronunțe cu privire decizia Consiliului Județean de a discuta în plen încetarea de drept a mandatului de consilier județean al Elisavetei Popa. Este o lege în vigoare adoptată de Parlamentul României, lege care prevede că pierderea calității de membru al partidului pe listele căruia a fost ales un consilier duce automat la pierderea funcției de consilier. Orice punct de vedere al Instituției Prefectului va fi trimis după adoptarea actului administrativ.
Voturi în CJ
* Pentru sau împotriva invalidării mandatului Elisavetei Popa în Consiliul Județean vor vota, în ipoteza în care vor fi toți prezenți, 12 consilieri PNL, 8 consilieri PD, 5 consilieri PSD, 3 consilieri UDMR și 3 independenți, precum și cea pusă în discuție.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!