* Cavaleri în armuri, vrăjitoare, domnițe, fierari,
menestreli, dansatori, comedianți și meșteri de blazoane
vă așteaptă între 29 aprilie și 1 mai în Cetate
Turnirul Armelor Cavalerești va fi primul festival medieval din Brașov. Cavaleri în armuri, vrăjitoare, domnițe, fierari, menestreli, dansatori, comedianți și meșteri de blazoane sînt pregătiți, pentru trei zile, să transforme complexul Cetate, în ceea ce odinioară era Cetatea medievală a brașovenilor. Festivalul medieval la care sînt invitați brașovenii și turiștii, în 29 aprilie și 1 mai, este organizat de societatea Aro Palace, în parteneriat cu Primăria Brașov. Pata de culoare a vechilor turniruri va fi asigurată de Cavalerii Cetăților Bîrsei din Brașov. Programul festivalului este plin de surprize: demonstrații de lupte cavalerești, ceremonii de investire cavalerească, teatru în aer liber, muzică medievală, atelier de fierărie, o școală de moravuri medievale sau expoziții de steaguri și blazoane. Vizitatorii vor avea ocazia să învețe chiar în curtea Cetății dansuri medievale, de la cei 35 de cavaleri și domnițe și să participe, în Turnul Vrăjitoarei, la concursuri de vrăji inedite, blesteme sau incantații originale.
Sub semnul
cavalerilor
Noi am încercat de vreo trei ani să organizăm un astfel de festival la noi, aici, în Brașov, pentru că ne-am gîndit că dacă orașul nostru este medieval, de ce să nu facem și noi un festival. N-am reușit. Noi participăm la festivaluri de acest gen în țară și am cerut acceptul celor de la Cetate să facem repetițiile aici. Așa s-a născut ideea festivalului și am primit susținerea conducerii Aro Palace și a Primăriei Brașov, care au organizat acum acest festival, spune Andrei Prian (foto jos), șeful Cavalerilor Cetăților Bîrsei. Andrei de Transilvania, după numele purtat în turniruri, zis și Dracul pentru cruzimea lui în luptă. Printre invitații la festival se numără trupele de menestreli Anonymus și Symbios și trupele de teatru Scena și In Search din Brașov, dar și elevi ai Colegiului Andrei Șaguna.
O șansă pentru
turismul brașovean
Este o inițiativă foarte bună. Se potrivește cu proiectul Municipalității de promovare a Brașovului Medieval. Din acest motiv am fost și de acord să fim parteneri în acest proiect, cu speranța că vom reaminti cetățenilor și turiștilor că Brașovul a fost un important oraș medieval, iar acest aspect merită să fie readus la lumină. Este primul eveniment dintr-o serie întreagă, prin care încercăm să punem în valoare întregul potențial istoric și turistic al Brașovului, spune Cecilia Doiciu, directorul Direcției Integrare Europeană din cadrul Primăriei Brașov. Intenția noastră este aceea de a împleti una din formele de exprimare ale turismului - interesul pentru actul de cultură- cu valoarea arhitectonică și istorică a hotelurilor și restaurantelor din patrimoniul Aro-Palace S.A., răspunzînd astfel și semnalelor primite din partea unor apreciați oameni de litere din Brașov, prin intermediul cotidianului Monitorul Expres, a declarat Gabriel Florescu, directorul Direcției de prestații hoteliere a societății Aro Palace.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!