* De luni, am să încep să vă spun adevărul despre această guvernare!, le-a spus ieri Traian Băsescu manifestanților din Piața Universității, care au ieșit cu miile în stradă după ce
Parlamentul a hotărît suspendarea președintelui României
Traian Băsescu a fost suspendat ieri din funcția de președinte al României. Parlamentul a luat această decizie cu 322 de voturi pentru, 108 împotrivă și zece abțineri. Traian Băsescu a anunțat aseară, în fața celor peste 2.000 de manifestanți adunați în Piața Universității, că mai este președinte pînă luni, cînd vor fi finalizate formalitățile la Curtea Constituțională și cînd va preda palatul Cotroceni lui Nicolae Văcăroiu, președintele interimar. Văcăroiu a promis ieri ca va fi un șef de stat activ, precum Ion Iliescu și Emil Constantinescu, nu jucător, ca Traian Băsescu. De luni am să încep să vă spun adevărul despre această guvernare, a promis Băsescu în Piața Universității, în fața cîtorva mii de susținători care i-au cerut să nu-și dea demisia.
Mitinguri de sustinere
Imediat după ce Parlamentul a anunțat rezultatul votului privind suspendarea președintelui, în Piața Universității din București și în toate marile orașe din țară susținătorii președintelui Traian Băsescu s-au adunat pentru a protesta față de această suspendare. În București, mii de oamenii au scandat lozinci pro-Băsescu și i-au cerut acestuia, la sfatul lui Theodor Stolojan, să nu demisioneze. De asemenea, au existat numeroase voci, din rîndul protestatarilor, care au scandat lozinci împotriva primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. Băsescu, președinte ales, Băsescule, nu pleca, asta este țara ta, Nu vă fie frică, Tăriceanu pică, au fost doar cîteva dintre lozincile care s-au făcut auzite în Piața Universității, la ele adăugîndu-se și sloganul care a făcut carieră în anii 90: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, pînă cînd vom cîștiga libertatea noastră.
Vicepreședintele PD și primarul general al capitalei Adriean Videanu a declarat că mitingul este unul spontan, pentru care nu s-au solicitat autorizații, și că Partidul Democrat nu a fost implicat în niciun fel în organizarea acestor manifestații.
Președinte,
cel puțin pînă luni
Spre seară, între manifestanți și-a făcut apariția și președintele Traian Băsescu, care, în ovațiile mulțimii, a anunțat că, pînă luni, va fi în continuare președinte. Se pare că pînă se îndeplinesc toate formalitățile, lucru care se va întîmpla luni, încă sînt președintele României, a anunțat șeful statului. Traian Băsescu nu a anunțat clar dacă își va da demisia, dar a lăsat să se înțeleagă că așteaptă și decizia Curții Constituționale care să constate suspendarea sa din funcție, ulterior urmînd a-și pune în practică promisiunea de a demisiona. În fața manifestanților, Traian Băsescu a făcut apel ca manifestațiile să nu degenereze în violențe și a dat asigurări că nu va abandona poporul român. Cu siguranța vom avea ocazia să ne întîlnim la vot pentru a patra oară, a spus președintele. Sosirea acestuia în Piața Universității a fost precedată de cea a liderului PLD, Theodor Stolojan, care s-a adresat mulțimii și i-a cerut lui Băsescu să nu demisioneze, și să se ajungă la referendum.
Președintele Traian Băsescu a părăsit Piața Universității, nu înainte de a face o poză, împreună cu Theodor Stolojan, pe podiumul improvizat de pe care s-a adresat mulțimii.
Tăriceanu își asumă guvernarea
Discursul rostit de președinte în fața manifestanților a fost urmat de o declarația publică a premierului Călin Popescu-Tăriceanu, care a anunțat că România își menține toate angajamentele luate în fața Uniunii Europene.
El a făcut apel la calm și normalitate, argumentînd că transferarea conflictelor în stradă va afecta imaginea României și viața cetățnilor. Doresc să fac un apel la calm, la normalitate. Este de dorit să evităm transferarea conflictelor politice în stradă, pentru că violențele și conflictele duse în stradă nu vor rezolva nimic, nu vor putea decît să afecteze imaginea României și traiul de zi cu zi al oamenilor, a spus Tăriceanu. El a adăugat că, în acest fel, nu vor fi găsite soluții, ci doar conflicte.
Tăriceanu a mai precizat că textul actual al Constituției și faptul că instituțiile sînt funcționale vor ajuta la depășirea conflictelor și la găsirea unor soluții.
Guvernul va fi unul dintre pilonii de stabilitate în perioada următoare, a adăugat Tăriceanu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!