* Un coșmar pe care statisticile
și legile refuză să-l oficializeze: să fii femeie, să ai peste 45 de ani și să cauți o slujbă
Se spune că, pentru o femeie, vîrsta de 40 de ani este un nou început. Maturitate, experiență de viață și, în primul rînd, binecuvîntarea maternității ar fi atuurile de necontestat ale acestor femei. În realitate, pentru sute de brașovence care au împlinit 45 de ani, vîrsta le aruncă într-un coșmar. Spre deosebire de bărbați, considerați a fi la 45 de ani la vîrsta marilor provocări, majoritatea femeilor constată că sînt etichetate ca terminate. Mai ales dacă au nefericirea să fie nevoite de a-și căuta un loc de muncă, ele descoperă că tot ceea ce le-a definit pînă în acel moment, educație, pricepere sau experiență, pălește serios în fața legilor junglei de pe piața locurilor de muncă. Sute de telefoane, zeci de interviuri în fiecare lună, doar pentru a auzi aceeași placă: Nu îndepliniți condițiile necesare. În cazul mamelor care își cresc singure copiii, faptul de a fi singurul întreținător al familiei devine aproape un dezastru. Am convins o astfel de femeie, mamă singură, de 45 de ani, cu doi copii, să ne povestească zbuciumul prin care a trecut în căutarea unei slujbe.
De la uzină,
la părinte de profesie
O meserie foarte căutată în ultima vreme de femeile care au trecut de 40 ani și care nu-și mai găsesc un loc de muncă este asistența maternală. Aici, vîrsta nu poate depăși 52 de ani. Însă, a fi asistent maternal înseamnă să știi să crești un copil, iar majoritatea celor care se adresează Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului au suficientă experiență în acest sens. Interesant este că cele mai multe angajate pe postul de asistent maternal sînt foste angajate ale fabricilor și uzinelor care au făcut disponibilizări masive. Rămase fără un loc de muncă în urma disponibilizărilor, foarte multe brașovence s-au orientat către această profesie. Un serviciu care le permite lucrul la domiciliu, dar mai ales completarea vechimii în cartea de muncă. Nu le-a fost ușor celor care au trecut de la munca cu bucățile mari de fier la îngrijirea unui copil. Și cu toate acestea, 31 de mame au venit de la Fabrica de Scule Rîșnov, 17 de la Roman și patru de la Tractorul. Și zilnic, DGASPC primește cereri de angajare pe aceste posturi.
Un coșmar
Te determină să te simți neputincioasă, inferioară. Ajungi să inspiri milă celor cărora le povestești necazurile tale, rezumă în cîteva cuvinte Marcela tot ceea ce a însemnat pentru ea un an de inactivitate. Zeci de cartele telefonice consumate, drumuri bătute zilnic și interviuri care nu prevesteau nimic bun. 2005 a fost gol. Abia în noiembrie, după un an încheiat de căutări, am găsit de lucru ca asistent maternal. Nu este cea mai fericită opțiune, chiar intervine foarte ușor rutina, însă în sfîrșit pot spune că m-am bucurat de sărbători, că am scăpat de grija zilei de mîine, continuă femeia care a acceptat să ne povestească despre coșmarul pe care l-a trăit.
Marcela are 45 de ani. Nu își arată vîrsta. Cochetă, își alege cu grijă cuvintele. Anul care abia s-a încheiat a schimbat-o, îmi spune. Ani buni în care a lucrat fără întrerupere la Fabrica de Scule Rîșnov, nu și-a pus niciodată problema că pentru ea ușile ar putea rămîne închise. Pînă acum aproximativ doi ani, se putea considera o femeie împlinită căreia viața îi oferise și doi copii, o fetiță și un băiețel. Apoi, totul s-a schimbat.
Săptămînal mergeam la cîte două-trei interviuri
În noiembrie 2004 a fost nevoită să își părăsească locul de muncă. În viața ei s-a declanșat atunci furtuna. Nu a fost niciodată șomeră cu acte în regulă, contractul de muncă fiind desfăcut cu acordul ambelor părți. A cunoscut însă toate umilințele pe care le presupune lipsa unui loc de muncă. Într-o lume în care ești ceea ce faci, viața Marcelei a început încet-încet să piardă din sens. Cel mai dureros era poate gîndul că nu le poate oferi celor doi copii ai săi tot ceea ce și-ar dori o mamă. Cred că săptămînal mergeam la cîte două, chiar trei interviuri. Cumpăram cartele telefonice, îmi luam un ziar cu anunțuri pentru locuri de muncă și sunam. De la bun început mă deranja faptul ca nu mi se dădeau detalii prin telefon. Eram nevoită să cheltuiesc bani pentru transport pentru ca, odată ajunsă acolo, să descopăr că era cu totul altceva decît ceea ce crezusem eu. Mă gîndeam, bineînțeles și la un loc de muncă care să îmi ofere posibilitatea de a avea grijă și de copiii mei. Uneori, chiar dacă mi se părea o slujbă potrivită, mi se spunea politicos că nu este pentru mine, se destăinuie Marcela.
Pe măsură ce timpul trecea, interviurile deveniseră aproape o rutină. Cu toate acestea, răspunsul mult așteptat părea să nu mai vină.
Ești fată de gașcă? Dar vezi că eu nu am nevoie de o Sfînta Paraschiva
Nu puteam să înțeleg de ce nu găsesc mai repede de lucru. Mă întrebam dacă e ceva în neregulă cu mine sau dacă am căutat îndeajuns de mult. Apropiații îmi spuneau că nu se poate să nu apară ceva. Așa gîndisem și eu înainte să ajung în situația asta. Mi se părea că nimeni nu mă mai înțelege, continuă oftînd femeia. Rutina telefoanelor era presărată adesea cu evenimente care făceau din goana după o slujbă o adevărată aventură. Îmi amintesc că, fără să vreau, tot dădeam de o persoană care numai intenții serioase nu avea. La telefon îmi răspundea un glas obraznic, gros de bărbat. Mă întreba chestii de genul: «Ești fată de gașcă?», Dar vezi că eu nu am nevoie de o Sfînta Paraschiva». Cred că aș recunoaște numerele de telefon, și de mobil, și de fix, dintr-o mie. Am învățat să mă feresc de astfel de lucruri, povestește amuzată interlocutoarea mea. Dincolo de situațiile picante, pentru Marcela devenise aproape o nevoie să știe de ce nu se poate angaja. Pe măsură ce în agenda ei lista interviurilor creștea, începea să înțeleagă mai bine de ce nu a fost chemată la lucru. Nu mi se spunea chiar în față că vîrsta e o problemă. La o casă de amanet însă, chiar de la bun început mi s-a spus că nu vor pe nimeni peste 40 de ani. Alții nu erau însă atît de direcți. Abia cînd ajungeam să ne vedem, cu CV-ul în față, veneau și comentariile. «Hm! 45 de ani», eram nevoită să aud. De obicei încercau însă să ascundă că vîrsta ar fi o problemă. Se legau de calificare. Deși le spuneam că știu să lucrez pe calculator, că am ținut ani de zile o contabilitate, îmi cereau diplomele. La o alimentară din centrul orașului m-au refuzat pe motiv că nu știu să folosesc o casă de marcaj. Or, asta se învață în cinci minute, încearcă și acum să găsească răspunsuri Marcela.
Copiii, o piedică importantă în găsirea unei slujbe
Mai subtil sau nu, mulți angajatori îi dădeau de înțeles că și copiii reprezentau o problemă.
Multe slujbe presupuneau o perioadă de pregătire înainte, așa-numitele «traininguri». Eu, evident că nu puteam merge, din cauza copiilor. Mi se spunea imediat că asta era o problemă. Am găsit în altă parte un loc de muncă ce presupunea un program de dimineața pînă la nouă seara. Nu sînt mofturoasă, m-aș fi mulțumit cu orice, dar nu puteam să stau atît de mult departe de copiii mei, schițează femeia unul dintre cele mai mari obstacole. Încet-încet am renunțat să mai citesc anunțurile. Nu mai aveam nici bani de cartele telefonice, dar nici energie. Am dat chiar eu un anunț, în care îmi ofeream serviciile ca menajeră. Primeam bip-uri pe telefon, însă nu a ieșit nimic nici de aici. Punctul culminant a fost cînd am fost recomandată pentru un post de casieră. Urma să mă deplasez prin sate și să colectez banii. Totul a mers bine pînă cînd directorul respectiv m-a văzut față în față. Dintr-o dată, postul nu mai era valabil, creionează femeia felul în care, puțin cîte puțin, începuse să își piardă încrederea. Te simți ca o minge într-un teren de tenis. Ajungi să te privești în oglindă, să analizezi felul în care arăți. Să te întrebi chiar dacă mai poți ieși din casă. Nu am crezut niciodată că aș putea avea probleme din cauza felului în care arăt, sau că acest lucru mi-ar putea crea probleme în a-mi găsi o slujbă, zîmbește cu o umbră de cochetărie Marcela.
După un an de căutări, Marcela pare să-și fi găsit locul. Lucrează ca asistent maternal, iar salariul pe care îl primește o ajută să se descurce cu cei doi copii. Grija că nu are ce să le pună copiilor pe masă pentru ziua de mîine pare să fi dispărut.
Bărbații, preferați
de angajatori
* Pentru a ne convinge care sînt preferințele angajatorilor am hotărît să mergem să vorbim cu directorul unei societăți comerciale brașovene. L-am întrebat: Dacă se prezintă la dumneavoastră o femeie și un bărbat, care îndeplinesc aceleași cerințe cerute de dumneavoastră, pe cine ați prefera? Răspunsul nu a întîrziat să apară. Vreau să vă răspund sincer. Aș prefera bărbatul. Eu cred că bărbații fac față mult mai ușor decît femeile în anumite situații. Bărbații au un caracter mai puternic. Trebuie să recunosc că mai sînt și femei mai bune decît bărbații, dar eu personal prefer bărbații, a declarat patronul unei societăți brașovene, care a preferat ca identitatea să-i rămînă necunoscută.
În Brașov, peste 6.000 de
femei nu au unde lucra
* Potrivit celor mai recente statistici efectuate la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, categoria femeilor între 30 și 50 de ani este cea mai expusă șomajului. La nivelul județului, peste 6.000 de astfel de femei se confruntă cu lipsa unui loc de muncă. Cifra se referă doar la acele femei care au declarat la AJOFM că nu au o slujbă, însă numărul șomerelor este, cu siguranță, mult mai mare. Astfel, 1.403 femei cu vîrste între 30 și 40 de ani sînt șomere, cu indemnizație sau fără. Alte 2.000 de femei care se confruntă cu lipsa unui loc de muncă au vîrste între 40 și 50 de ani. Rata șomajului la această categorie rivalizează cu cea a proaspetelor absolvente de liceu sau studii superioare. Dacă ținem însă cont că, spre deosebire de absolvente, aceste femei au de întreținut o familie, și cel mai adesea nu au o calificare cerută de condițiile economiei de piața actuală, situația este dramatică. Tot ce putem noi face este să încurajăm angajatorul, prin anumite facilități oferite de către stat, să angajeze persoane din anumite categorii defavorizate, femeile între două vîrste fiind una dintre ele, a declarat Anca Finichiu, director executiv AJOFM Brașov.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
