Premierul a încercat să dea ieri o explicație plauzibilă la decizia de a exclude de la guvernare partidul cu care a cîștigat în mod egal alegerile. S-a străduit chiar să înnoade niște vorbe care să justifice de ce a schimbat, așa, dintr-o singură chinuită mișcare de pix, alegerea făcută de români în 2004. Voturile acelea primite de la fraierii printre care mă număr și eu. Voturile alea, uitate, care, dublate de mișcarea abilă a președintelui Băsescu, au reprezentat, la urma urmei, singurul merit care l-a înfipt pe domnul Tăriceanu la palatul Victoria. Iaca, premierul ne propune acum un guvern pe placul PSD. Un guvern pe care s-a și grăbit să-l anunțe în termenul cerut, cu un aer important, săptămîna trecută, de Buna Vestire, de însuși domnul Geoană, vechiul aliat al liberalilor patricieni și, după cum se vede treaba, noul șef al premierului. Nu-i de mirare că domnul Tăriceanu a ieșit de Florii cu anunțul în care își pune săgeata liberală în coada celor trei trandafiri. Și asta, taman pe 1 aprilie. Că asta e soarta păcălicilor. Să se lase prostiți pînă și de prostănaci.
Neghiobi am fi noi dacă ne-am pune mintea și-am pune la inimă toate jocurile astea cu măscărici și tromfi trecători. Adevăratele tragedii nu se consumă de obicei pe scena politică, ci la colțul casei noastre. Cîți dintre cei care fac și desfac guverne ne-ar putea explica, sau spune, dacă măcar le pasă, azi, cînd a trecut vremea glumelor proaste de 1 aprilie, cum a fost posibil ca, într-o biată comună, ca Hoghiz, cadavrul unei fetițe de cinci ani să putrezească neîngropat, la voia șobolanilor, la doi pași de locul în care a dispărut acum cinci luni?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
