Începînd cu acest an, examenul de licență ar putea consta într-o singură probă. Dacă, pînă acum, pentru a avea o diplomă de licență, absolvenții de facultate trebuiau să treacă obligatoriu de o probă care testează cunoștințele de specialitate și apoi să realizeze și o lucrare pe care să o prezinte în fața unei comisii, de anul acesta, structura examenului poate fi modificată prin hotărîre a senatelor universităților. Un ordin al ministrului educației, din 2007, prevede că examenul de absolvire și examenul de licență/diplomă constă, fiecare, din una-două probe, stabilite de senatul universitar și anume: evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate; prezentarea și susținerea lucrării de absolvire/lucrării de licență/proiectului de diplomă. Cei mai hotărîți să treacă la examenul cu o singură probă par rectorii universităților particulare. Astfel, Universitatea Spiru Haret va finaliza pregătirea studenților săi cu un test-grilă din materia care le va fi indicată de conducerea instituției. Nu la fel de receptivi sînt rectorii universităților de stat, care înclină spre menținerea examenului clasic. Nu înțeleg de ce atîta agitație. Au mai fost ani cu o singură probă la licență. În fond, dacă avem o comisie bună de examen este suficientă o singură probă pentru evaluarea pregătirii candidatului, a declarat ministrul educației și cercetării, Mihail Hărdău. Universitatea Transilvania din Brașov nu a luat încă o hotărîre în ceea ce privește structura și organizarea examenului de licență, urmînd ca la prima întrunire a Senatului să fie supus discuției și acest punct.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!