Chiar dacă numărul celor care urmăresc extrem de atenți buletinele de știri, atît audio cît și tv, știri ce abundă de politică, este extrem de numeros, sînt ferm convins că majoritatea încearcă un teribil sentiment de insatisfacție constatînd sterilitatea acestora. Exceptînd formatele în care este speculată suferința umană sau chiar diverse deficiențe fizice sau psihice ale protagoniștilor, în care se urmărește atingerea coardei sensibile a telespectatorului, mă sperie distanța tot mai mare de problemele reale ale cetățenilor. Nu este numai a presei de tip audiovizual, ci și a celei scrise. Nu de puține ori, jurnaliștii se transformă în purtători de pix, reportofon, cameră video și consemnează sîrguincioși tot soiul de inepții debitate de mai-marii zilei, în conferințe de presă cu dată prestabilită.
Marea majoritate a relatărilor n-au pic de legătură cu problemele concetățenilor noștri. Par mai degrabă relatări dintr-o lume paralelă a ficțiunii politice, o lume ce este mai mult o proiecție a așteptărilor, frustrărilor sau dorințelor politicienilor noștri. În aceste condiții, un demers cum a fost cel al reporterilor Monitorul Expres, de surprindere sau chiar provocare a civismului brașovenilor, și anume exercițiul aruncării hîrtiilor pe Republicii, pare chiar stingher, dar cred că e mult mai aproape de tipul de jurnalism al acestor ani. Probabil cuvintele acestea vor stîrni valuri de proteste din partea unora ce se consideră deținătorii absoluți ai adevărului jurnalistic. Pentru mine, asta contează oarecum destul de puțin, dar n-am cum să nu observ și să nu semnalez un lucru atît de evident și totodată nociv în modul în care, probabil, dintr-o comoditate păguboasă, este reflectată realitatea de colegii mei de breaslă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!