Înainte de ’89 mãcar nu aveai dubii, ca elev, în ceea ce priveºte uniforma. Bleumarinul mai mult negru decît albastru îþi atesta indubitabil calitatea de elev. Cã materialul era prost ºi iritant, este o cu totul altã discuþie, dar fiecare pãrinte fãcea acelaºi lucru, încercînd sã cumpere uniforma cît mai mare ºi mai lãlîie, astfel încît sã fie bunã elevului pînã la sfîrºitul ciclului ºcolar, dacã este posibil. Dacã la bãieþi, singurul lucru uºor observabil era faptul cã, atît pantalonii, cît ºi sacoul deveneau cu timpul trei sferturi, la fete puteai observa din primele zile cã sarafanele, iniþial veritabili saci, erau preschimbate, într-un mod cel puþin miraculos, în sarafane mini extrem de tentante ºi de strînse prin cusãturi meºteºugit fãcute de elevele care voiau sã fie în topul eleganþei.
Postdecembrist, singurul lucru schimbat a fost, cred, libertatea de a alege culoarea, materialul ºi modelul, pãstrîndu-se meteahna lãlîiului, din economie. Nimic mai mult. Nici pic de coerenþã din partea conducerii ºcolilor în consacrarea unor culori sau modele reprezentative. Lãsate la latitudinea comitetelor de pãrinþi din clase, respectiv ºcoli, uniformele personalizate sînt pe cale de dispariþie din motive extrem de româneºti, cum ar fi neîntrunirea unanimitãþii în alegerea modelului sau lipsa de bani pentru achiziþionarea lor.
Ce nu cred cã înþeleg cei care au avut brusc revelaþia cã elevii de la Informaticã ar trebui sã poarte doar sacou negru ºi cãmaºã albã este faptul cã acest lucru este imposibil de realizat de pe o zi pe alta, ºi în niciun caz impus. Poate dacã li s-ar fi explicat adolescenþilor cã, în acest mod, vor putea fi mai uºor identificaþi cu elevii liceului respectiv, apelînd la mîndria lor de a face parte din aceastã elitã, impunerea ar fi fost mult mai uºor de acceptat. La aceastã vîrstã, coerciþia nu este tocmai cea mai fericitã metodã. Chiar dacã este o perioadã de mult trecutã, nu pot sã nu rememorez mîndria etalãrii emblemei de meºotist într-o perioadã în care partidul ºi inspectoratul hotãrîserã cã „Meºotã“ ar trebui suprimat, iar Liceul Industrial nr. 8 ar fi un nume numai bun de purtat. Singurul loc în care am suportat, neavînd de ales, acest nume este diploma de bacalaureat. În rest, am purtat atît uniforma, cît ºi emblema de meºotist. Recunosc faptul cã niciun profesor nu mi-a interzis accesul în liceu cu aceastã emblemã. Cinste lor!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
