Campioană pînă la 82 de ani

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Andrei PAUL, 19.03.2007

* Maria Romica Dîmboianu, fiica primei femei din Braşov care şi-a luat bacalaureatul şi a făcut o facultate la Viena, a fost de două ori campioană naţională la patinaj artistic pînă cînd un accident i-a curmat cariera

Are 87 de ani. Mă întîmpină şchiopătînd puţin, de la proteza piciorului drept, care i-a curmat cariera în patinajul artistic. După ce a fost de două ori campioană naţională. Maria Dîmboianu îi datorează mamei ei pasiunea pentru patinaj. Maria Popp, mama patinatoarei, a fost prima femeie din Braşov care şi-a luat bacalaureatul şi a făcut apoi facultatea, la Viena. „Şi-a luat doctoratul în litere şi filosofie, a învăţat chiar şi la Sorbona. Era mare lucru pe atunci, să ajungi, ca femeie, să ai doctorat. Şi, natural, a patinat“, zîmbeşte fosta patinatoare campioană. Mama ei, Maria Popp, a cîştigat primul premiu în patinaj în 1912, la Viena, cînd a devenit campioană la juniori. Apoi a fost campioană naţională din 1925 şi pînă în 1931, neîntrerupt, iar în ’36 a participat la Olimpiadă. Avea 56 de ani. „La 50 de ani urca Negoiul mai ceva ca un tînăr de 16 ani“, o laudă fiica. „A patinat pînă am ajuns şi eu campioană naţională. Spunea că nu vrea să lase titlul naţional pe mîna unei unguroaice“, îşi aminteşte Maria Dîmboianu. Aşa că s-a retras din viaţa sportivă la 58 de ani, în 1938, cînd fiica a devenit campioană naţională într-un concurs la Lacu Roşu. Şi mama, şi fiica au participat, atunci, la competiţie.

Glorie, război şi fatalitate

„Mama m-a pus pe patine de la trei ani, pe cînd locuiam la Tîrgu-Mureş. În ’26 ne-am mutat în Braşov. Tata a fost primul prim-preşedinte al Curţii de Apel Braşov, şi a rămas în această funcţie pînă a ieşit la pensie. La Braşov, am fost membre ale Societăţii de Patinaj Braşov, care pe vremea aia se numea Kronstadter Eislauf Verein (KEV), cu sediul pe patinoarul Olimpia, sub Tîmpa. În ’32, am luat primul loc la concursul naţional de junioare. Aveam 12 ani. Mama era la un concurs la Cluj atunci’“, îşi aminteşte Maria Dîmboianu.
Au urmat alte premii naţionale la concursuri de juniori, şi recunoaşterea naţională la seniori, în ’38. În 1939 nu s-a organizat niciun concurs naţional, aşa că doar în 1940 a cîştigat a doua oară. „Doar de două ori am apucat să cîştig, pentru că apoi a venit războiul şi nu s-au mai organizat alte concursuri. Iar în ’42, în urma unui accident în Munţii Făgăraş, mi-a fost amputat piciorul, mai sus de genunchi. Dar mulţi ani după aceea, nimeni n-a mai obţinut punctajul cu care am cîştigat eu campionatele naţionale“, povesteşte bătrîna campioană, care a intrat apoi în arbitrajul naţional şi internaţional. Asta pe lîngă meseria de jurisconsult, pe care a practicat-o după terminarea Facultăţii de Drept şi Litere din Bucureşti şi pînă la pensie.

Antrenamente exorbitante

„Pe vremea aceea, patinajul era un sport foarte scump. Ghetele se făceau la comandă, iar patinele, cumpărate separat, tot la comandă, pentru că erau dintr-un oţel special. În plus, antrenamentele erau exorbitant de scumpe“, istoriseşte Maria. În fiecare iarnă, mama o lua cu ea la Viena - unde era membră a Societăţii de Patinaj - pentru antrenament. „Am lucrat cu antrenorii unor mari campioni din perioada aceea, pe care i-am şi cunoscut“, îşi aminteşte bătrîna. Fritzi Burger, campioană europeană în 1930, Karl Schafer, multiplu campion european timp de opt ani, începînd cu 1930, sau perechea Maxie Herber - Ernst Baser, şi ei campioni mondiali de patru ori consecutiv, au fost numai cîţiva dintre cei pe care i-a cunoscut. „Douăzeci de minute de antrenament costau extrem de mult. Şi la asta se adăuga închirierea unei fîşii de patinoar, pentru a-ţi putea exersa figurile. Şi asta costa la fel de mult“, spune bătrîna, care nu-şi mai aminteşte deloc preţurile. „Oricum, nu oricine îşi putea permite un astfel de hobby, şi mai greu era să faci performanţă pe atunci. În plus, nu existau premii în bani, ca acum. Practic, nici mama, nici eu n-am cîştigat niciun ban din patinaj“, povesteşte Maria Dîmboianu.

Nota maximă pentru „8 pe un picior“

În patinajul artistic s-au schimbat foarte multe de atunci. Rochiile lungi, care se purtau la începutul secolului trecut „pentru că femeile erau mai pudice“, s-au scurtat din ce în ce mai mult. „Patinele au rămas cam la fel, doar că ghetele erau şi ele mai lungi, pe vremea aceea“, spune bătrîna.
Dincolo de echipament, patinajul artistic a devenit un sport din ce în ce mai complex şi mai solicitant. „Cînd patinam eu şi mama, se punea foarte mult accent pe figurile impuse. Sărituri nu prea erau; cea mai complicată săritură era axelul, care însemna o săritură cu o rotire şi jumătate în aer. Acum, săriturile au devenit triple şi se tinde spre patru rotiri complete“, spune ea.
În schimb, se punea accentul pe exactitate. De exemplu, una dintre figurile mai „simple“ era să desenezi un opt pe gheaţă. „Cercurile trebuiau să fie egale, jumătăţile tot egale faţă de axul central, iar în concursuri, această figură trebuia executată de trei ori, fără să-ţi iei un alt avînt. Fiecare opt trebuia să fie exact pe locul celui de dinainte, fără nicio abatere de la urma lăsată, fără nicio urmă de patină în plus“, explică fosta patinatoare, care nu o dată a luat nota maximă, 6, pentru „8 pe un picior“.

Patinajul a cîştigat spectacol

Maria Dîmboianu crede însă că patinajul de astăzi a cîştigat foarte mult în spectacol. „Este mult mai spectaculos şi frumos acum. S-a renunţat la figurile impuse, şi se pune mai mult accent pe acrobaţie şi impresia artistică. Sînt figuri care mi se par de-a dreptul imposibile! Cere mult mai multă muncă. Trebuie să munceşti şi în afara gheţii, pentru mobilitate sau pentru condiţia fizică. Fetele trebuie să facă gimnastică de mici, de la o vîrstă foarte fragedă. Iar antrenamentul este mai puţin plăcere şi mult mai multă muncă“, crede fosta patinatoare, pentru care patinajul a fost întotdeauna „o plăcere şi un hobby“.

Sportivă pînă la 82 de ani

Despre accidentul care i-a curmat cariera de patinatoare nu vorbeşte. Abia îşi reţine lacrimile cînd îşi aduce aminte de perioada aceea, şi cînd vorbeşte de proteza de la picior.
Oricum, nici după aceea nu s-a dat bătută. „Am mai încercat să patinez, dar n-a prea mers. În schimb, am schiat, am urcat sau am coborît munţii pe jos - cine cunoaşte traseele, ştie ce înseamnă Bucegii, pe Valea Albă - , iar de înotat, am înotat pînă acum patru ani, cînd am fost ultima dată la mare“, se mîndreşte bătrîna. Cu soţul s-a cunoscut la Cabana Diham, la schi, cînd purta deja proteza la piciorul drept. Iar mai tîrziu, se dădea cu sania, cu copiii. „Nu puteam să pun piciorul drept jos. Ei erau în faţă, pe săniuţă, iar eu luam curbele doar la stînga, cu piciorul sănătos. Cînd trebuia să cotim la dreapta, le spuneam lor să pună picioarele jos!“, zîmbeşte ea.
A fost o foarte bună dansatoare, şi a rămas la fel, în ciuda handicapului şi a vîrstei. „Îmi plăcea foarte mult valsul vienez şi tangoul. Acum, nu prea mai merge cu valsul, dar tango am dansat chiar la nunta fiului meu mai mic“, se mîndreşte ea. „N-am vrut să renunţ la viaţă din cauza accidentului. Şi bine am făcut: am trei băieţi mari, care o duc toţi foarte bine, am făcut sport toată viaţa, nu m-am dat bătută niciodată“, îşi încheie ea povestea.

Prima zi a Campionatelor Mondiale de Patinaj Artistic

* Astăzi este prima zi a Campionatelor Mondiale de Patinaj Artistic de la Tokyo. Favoriţii concursului de individual masculin sînt, potrivit site-urilor şi publicaţiilor sportive, Brian Joubert (Franţa), campion european în 2004 şi 2007, Stephan Lambier (Elveţia), campion mondial în 2006, şi Jeffrey Buttle, campion al Statelor Unite ale Americii şi medaliat cu bronz la Olimpiada din 2006 de la Torino. În proba feminină, lupta se va da între Carolina Costner (Italia), Sarah Meier (Elveţia) şi actuala campioană mondială, Kimmie Meissner.
România va fi reprezentată de Roxana Luca în proba individuală feminină şi de Zoltan Kelemen sau Adrian Matei în proba individual masculină.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: