Cu siguranþã, zicala potrivit cãreia „Dumnezeu îþi dã, dar nu-þi bagã-n traistã!“ este mai actualã ca oricînd în cazul celor care sperã cã vor prinde mãcar o feliuþã din noianul de miliarde de euro pe care, teoretic, Uniunea Europeanã îl va vãrsa peste þara noastrã. Ce-ar trebui sã ºtie respectivii visãtori este faptul cã banii cu pricina nu se obþin chiar uºor. Este un ºir lung de condiþii ce trebuie îndeplinite, iar scrisul proiectelor, fãrã experienþã, te transformã aproape sigur într-un looser, un perdant. La fel, ar mai fi bine de ºtiut cã sînt deja o sumedenie de firme care au fãcut o veritabilã profesie din accesarea acestor fonduri. Ei ºtiu foarte bine cum se face, unde se aplicã ºi în general care sînt condiþiile pe care trebuie sã le îndeplineascã cei care aspirã la banii europeni. Din nefericire, cei mai mulþi dintre aceºtia þin doar pentru ei atît informaþiile despre proiecte, cît ºi procedurile care trebuie îndeplinite. Nu mai vorbesc de faptul cã aud o grãmadã de politicieni care se vaitã de puterea scãzutã de absorbþie a fondurilor europene, dar nu miºcã niciun deget în promovarea cît mai accesibilã a modului de aplicare pentru acestea, termenele ºi condiþiile de eligibilitate.
Ar fi timpul ca majoritatea celor care-ºi propun sã supravieþuiascã condiþiilor tot mai dure de pe piaþã sã înþeleagã faptul cã sînt necesare o serie de investiþii în tehnicã, calitate, resurse umane, care nu pot fi fãcute altfel decît cu ajutorul fondurilor europene. Asta dupã ce vor înþelege cã nimeni nu-i va cãuta sã le dea banii necesari, ci ei sînt cei care trebuie sã lupte cu birocraþii, cu sistemul ºi chiar cu propriii angajaþi, pînã cînd vor obþine fondurile, care altfel vor rãmîne doar un vis frumos.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!