Autor: » Andrei PAUL » Mihaela Cojocariu,
05.03.2007
Biroul de presă al PNL Brașov a dat publicității un comunicat de presă prin care ține să răspundă la acuzațiile actualei conduceri UTB Brașov și ale unui lider sindical că S.C. Tractorul este în stare de faliment din cauza unor lideri PNL, acuzîndu-i pe cei doi că au făcut declarații false și partizane politic.
Directorul, unul
dintre principalii vinovați
Potrivit comunicatului, unul dintre principalii vinovați de starea uzinei brașovene este chiar directorul Titu Șerban: Uzina Tractorul se afla în stare de faliment din cauza managementului defectuos exercitat de actualul director, care, în loc să reducă pierderile uzinei, a reușit să le amplifice. Prin urmare, unul dintre principalii vinovați ai stării de faliment este dl director general, se arată în comunicat. PNL Brașov susține, în plus, că, deși în ultimele patru luni, la S.C. UTB S.A. au avut loc activități susținute de dezafectare a unor hale de producție, în urma cărora s-au obținut mii de tone de fier vechi, nu se cunoaște cum s-a realizat valorificarea fierului vechi și nici cum s-au cheltuit sumele obținute.
Firme-căpușă
Liberalii mai afirmă că multe formațiuni politice brașovene au membri implicați în afaceri directe sau indirecte cu S.C. UTB S.A, afaceri caracterizate de presă ca fiind genul de afacere «căpușă», și care fac aceste partide să poarte la rîndul lor vina pentru falimentul uzinei. În timp ce, spun liberalii, nici un membru PNL nu are afaceri directe sau prin intermediari cu S.C. UTB S.A. Brașov.
Sindicatul, implicat
în jocuri politice
Liberalii consideră că, în continuare, uzina Tractorul este condusă de directorul general, Titu Șerban, și nu i se poate imputa administratorului special care a refuzat numirea în funcție neplata angajaților. Conform minciunilor liderului de sindicat, angajații uzinei nu își pot lua salariile pentru că administratorul special desemnat de AVAS (Laurențiu Antone, n.r.) nu s-a prezentat la sediul societății deoarece s-a speriat de responsabilitatea care-i revenea. Ținem să-i reamintim liderului de sindicat și directorului general că AVAS a înștiințat zilele trecute conducerea fabricii că, în continuare, societatea este condusă de directorul general, dl Titu Serban, (...) și de administratorul special - dl Pașca - desemnat de AVAS înainte de nominalizarea și ulterior revocarea d-lui Laurențiu Antone, se mai arată în comunicat. Ne întrebăm care este cauza lipsei banilor? Un posibil răspuns ar fi managementul defectuos, firmele-căpușă și implicarea sindicatului în jocuri politice, este concluzia biroului de presă al PNL.
Tractorul,
fără conducere
Titu Șerban susține că nu a afirmat că vinovații pentru situația Tractorul sînt liderii PNL, ci doar că nominalizarea lui Laurențiu Antone de către PNL a fost una nefericită, alegere pe care trebuie să și-o asume partidul, lucru pe care îl susține în continuare. N-am comentat că PNL a făcut și a dres. Ce zic ei e treaba lor. Iar cine este de vină pentru situația uzinei sînt alte organisme care judecă acest lucru, spune Titu Șerban. El susține că nu este implicat politic și nu vrea să intre în polemică nici cu PNL, nici cu alt partid. Eu nu sînt membru de partid și nici nu fac politică. Membrii PNL pot să zică ce vor, eu nu vreau să intru în polemică cu ei, a declarat el. În ceea ce privește faptul că Titu Șerban încă mai deține funcția de director general la Tractorul, acesta a negat acest lucru. La ora actuală, societatea este într-un blocaj total. Nu are nici consiliu de administrație, nici director general și nicio reprezentare. Ăsta este adevărul crunt de la Tractorul, a adăugat Șerban.
Căncescu habar n-are!
PNL habar n-are ce se discută, spune Gheorghe Apostu, afirmînd încă o dată că PNL Brașov e vinovat, pentru că a trimis un anonim ca administrator special, care credea că vine o dată pe lună la uzină să-și ia plicul cu bani. Apostu a mai spus că interesul PNL a venit brusc și că Aristotel Căncescu, președintele PNL Brașov și al Consiliului Județean, este interesat de spațiul de pe platformă. Domnul Căncescu nu m-a sunat în șase ani, și m-a sunat vineri de șase ori în două ore, deranjat că am spus că PNL Brașov trebuie să-și asume responsabilitatea. Eu n-am culoare politică, dar mă deranjează cînd un partid politic intervine pentru Tractorul, și n-are habar de situație. Domnul Căncescu habar n-are de Tractorul, și are interes în spațiu, a declarat liderul de sindicat. Președintele CJ, Aristotel Căncescu, n-a putut fi contactat ieri pentru a-și exprima punctul de vedere.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!