Într-o țară în care aproape te jenezi și să pronunți cuvîntul fericire, de teamă să nu strivești sub un călcîi meschin lacrima ostoită din bătătura sufletelor a milioane de truditori fără speranță, într-o țară răstignită între iluzia supraviețuirii și teama de un mîine fatal, într-o țară, așadar, în care pînă și hazul e de necaz, am văzut ieri doi oameni fericiți. Fericiți! Dan Voiculescu și Marean Vanghelie. Iar fericirea lor nădușită îi făcea să semene. Sînt la fel, în orice oglindă a devenirii noastre ca nație modernă a anilor 2007. Amîndoi au ajuns președinți. Domnul Voiculescu, lordul procentelor eșuate, s-a văzut președinte peste președintele țării. Căci ce altceva s-o fi crezînd el acum, cînd i s-a dat un ciocănel de plastic cu care să se joace de-a judecătorul președintelui. Judecătorul unor acuzații pe care el însuși le-a formulat. Asta e justiția pe care o pohtea. Și măcar un strop din mărirea la care rîvnea. Și domnul Vanghelie s-a ajuns președinte. Nu peste Ferentari, de unde a pornit pe drumul gloriei sale. Ci președintele tuturor pesediștilor din București. Este chiar și președintele domnului Adrian Năstase. Sînt produsul dumneavoastră!, a strigat Vanghelie sălii care aplauda. Și chiar cred că era sincer. Și, sincer, cred și eu că Vanghelie chiar este produsul politicii made in România. Și Voiculescu, și Becali. Asta am produs. Asta avem. Și asta o să rămînă scris în toate almanahele.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
