Pe cine o să cînte Cozma?

Dimensiune font:

Autor: Oltiţa Stiuj, 21.02.2007

În urmă cu aproape 17 ani, pe 13 iunie 1990, erau descărcaţi din vagoane mii de mineri, să facă ordine în Bucureşti. Şi, mai cu seamă, în Piaţa Universităţii, unde se aşezase cu disperată speranţă borna 0 a zonei libere de comunism. Sub pumnul şi bîta minerilor, timp de două zile, Iliescu a readus ordinea aşa cum învăţase de la comunişti. Au fost smintiţi în bătaie studenţi, elevi, femei şi bătrîni. Sub sloganul „moarte intelectualilor“, primea şuturi în fund şi bocanci în gură orice purtător de barbă, ochelari sau blugi. Sediile abia re-mijitelor partide istorice au fost distruse. Asta era realitatea în stradă. Dar nu şi realitatea României. Pentru că la postul televiziunii publice apărea o altă realitate. Pe atunci, TVR era singura televiziune, iar ţara vedea cum minerii veniseră singuri în Bucureşti să apere cuceririle Revoluţiei, să cureţe mizeria din Piaţa Universităţii. Ei nu aveau bîte, ci săpăligi cu care au plantat flori peste „mizeria şobolanilor“ care strigau „Jos Iliescu!“. Pe ecranele televizoarelor mai vedeam, atunci, tineri, femei şi bătrîni care îi salutau şi sărutau cu lacrimi de bucurie pe minerii salvatori. Ortaci, oameni de bine, cărora preşedintele de atunci, Ion Iliescu, le mulţumea fierbinte pentru gestul civic. Şi cărora le-a urat, înainte de a-i urca în trenuri, „Să ne vedem cu bine!“. I-am revăzut. Şi odată cu ei, l-am văzut ani la rînd pe măreţul lor lider, Miron Cozma. Personajul care, hrănit pînă la paranoia de Ilieşti şi Vadimi, a condus mineriadă după mineriadă. L-am văzut arestat şi eliberat. L-am revăzut conducînd a cincea mineriadă, şi cea din urmă, în ’99. A fost repetiţia generală pentru o lovitură de stat. N-a ieşit. A intrat însă Cozma din nou la zdup. Şi iar l-am tot văzut. Cozma, deţinutul de lux. Un fel de prinţ al pîrnăiaşilor. Un geniu neînţeles, aruncat fără vină după gratii. În celule de trei stele. L-am revăzut graţiat de Iliescu şi apoi „dizgraţiat“. Şi ieri, l-am revăzut pe toate ecranele pe Luceafărul Huilei. Pomădat şi superior dezgustat de justiţia care nu i-a acceptat eliberarea condiţionată. Deşi, de şase luni, cîntă şi în corul capelei. Va fi liber însă - de drept - peste nouă luni. Şi, cu siguranţă, îl vom revedea. Că i-or fi rămas destule de cîntat.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: