* Procurorii au finalizat cercetările în dosarul în care Gheorghe Achim este acuzat de luare de mită, iar cazul urmează să fie trimis în judecată peste cîteva zile
Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov au finalizat cercetările în dosarul Gheorghe Achim. Conferențiarul universitar de la Facultatea de Drept a Universității Transilvania este acuzat de luare de mită, iar cazul va fi trimis în instanță în cursul săptămînii viitoare. Gheorghe Achim a fost reclamat de șase foști studenți, care au declarat că au plătit sume între 350 și 400 de euro pentru lucrări de diplomă gata făcute. La dosar există și cîteva declarații ale unor angajați ai MAI care au precizat că și lor le-au fost pretinse anumite sume de bani de către profesorul care pînă în anul 2001 a fost ofițer de poliție. Achim a declarat pe toată perioada anchetei că este nevinovat.
Cercetări finalizate
Gheorghe Achim (foto) a fost reclamat de șase foști studenți, care au declarat că au plătit sume între 350 și 400 de euro pentru lucrări de diplomă gata făcute. La dosar există și cîteva declarații ale unor angajați ai MAI care au precizat că și lor le-au fost pretinse anumite sume de bani de către profesorul, care pînă în anul 2001 a fost ofițer de Poliție. Achim a fost reținut și ulterior arestat, la data de 20 octombrie 2006, de Tribunalul Brașov. După ce a stat 20 de zile în arestul IJP Brașov, el a fost pus în libertate sub control judiciar, de către Curtea de Apel Brașov. La finele lunii noiembrie, anchetatorii i-au prezentat lui Achim materialul de urmărire penală, acesta aflînd care sînt toate acuzațiile care i se aduc. În tot acest timp, Gheorge Achim a susținut că este nevinovat.
La catedră,
doar cu numele
La o lună după ce a fost pus în libertate, conferențiarul Achim s-a întors la catedră. Suferind de mai multe afecțiuni, el a intrat însă imediat în concediu medical. A lipsit pe motiv de boală și în luna decembrie, dar și în ianuarie. Potrivit rectorului Universității Transilvania, Ion Vișa, Achim nu a avut ore decît în primul semestru al anului universitar 2006-2007, iar la sesiunea de examene nu s-a prezentat. Din ce cunosc, domnul Achim nu mai are cursuri în semestrul al doilea al acestui an universitar. La această oră, dînsul este tot în concediu medical. Din punctul nostru de vedere, cazul Achim este încheiet la Universitatea Transilvania. În continuare, este problema dumnealui ce va hotărî instanța. La noi, cazul dumnealui s-a dovedit a fi unul singular. Atît comisia organizată la nivel local, care a analizat întreaga activitate în perioada 2001-2003, cît și auditul făcut de o comisie numită de MEC, au avut aceeași concluzie. Au fost verificate mii de dosare, a fost un volum mare de muncă și concluzia a fost că incidentul a fost singular, nemaifiind semnalate și alte nereguli.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!