* Doi polițiști de la Serviciul Rutier Brașov au fost reținuți după ce au fost denunțați că au cerut mită 1.000 de lei noi * Tribunalul a dispus însă aseară punerea lor în libertate
Doi polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, biroul Drumuri naționale și europene, au fost reținuți duminică seara, în urma unui flagrant. Agenții-șefi Florin Oprea și Ion Alexandru Stăncescu, au cerut mită 1.000 RON unui ploieștean venit la schi în Predeal. Ei l-au amenințat că, dacă nu plătește, îi vor întocmi dosar penal pentru infracțiuni la Legea circulației pe drumurile publice. Omul s-a învoit cu polițiștii, dar apoi a sunat la linia Telverde a Direcției Generale Anticorupție și i-a denunțat. Anchetatorii au organizat un flagrant, dar la întîlnirea cu denunțătorul s-a prezentat o altă persoană care a primit banii în numele polițiștilor. Ofițerii DGA l-au urmărit și prins pe intermediar, găsind asupra lui banii marcați. Cei doi polițiști au fost reținuți și au stat o noapte în arestul IPJ Brașov. Ieri au fost prezentați în fața instanței, cu propunere de arestare preventivă. Ședința de judecată, care s-a desfășurat cu ușile închise, a durat cîteva ore. După deliberări ce s-au întins pe alte cîteva ore, judecătorii Tribunalului Brașov au respins propunerile de arestare preventivă, învinuiții avînd însă obligația să nu părăsească localitatea Brașov pe o perioadă de 30 de zile. Hotărîrea magistraților va fi atacată de procurori, recursul urmînd să se judece la Curtea de Apel Brașov.
Au căutat
un țap ispășitor
Potrivit datelor oferite de oamenii legii, duminică în zori, cei doi agenți-șefi din cadrul Serviciului Rutier Brașov se aflau în patrulare în zona parcării de la baza pîrtiei Clăbucet din Predeal. La un moment dat, polițiștii au remarcat cîțiva tineri mai gălăgioși, care se învîrteau pe lîngă un autoturism parcat în zonă. S-au apropiat de ei și i-au legitimat. Cum toți erau în stare de ebrietate, polițiștii au întrebat care dintre ei este șoferul. Descurcăreți, petrecăreții, care veniseră din Ploiești pentru a profita de zăpada căzută la munte, le-au spus polițiștilor că șoferul este pe pîrtie. La îndemnul agenților, tinerii și-au chemat amicul și nu mică le-a fost mirarea polițiștilor cînd au constatat că acesta era minor și deci nu avea carnet de conducere. După cîteva minute de discuții, timp în care s-a pus la îndoială și provenința autoturismului cu care veniseră ploieștenii, Oprea și Stăncescu le-au solicitat petrecăreților suma de 1.000 RON, pentru a-i lăsa în pace. În caz contrar, minorul, singurul dintre tineri care nu băuse, urma să fie cercetat penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, fără a poseda permis de conducere. Părțile au căzut la înțelegere, iar unul dintre tineri le-a lăsat polițiștilor permisul de conducere, drept gaj. În cazul în care nu se prezentau pînă seara cu banii, posesorul permisului ar fi rămas fără dreptul de a conduce pe o perioadă de trei luni.
Denunț prin Telverde
Tinerii nu aveau bani la ei, așa că s-au întors la Ploiești. Pe drum însă, băieților le-a venit ideea să-i reclame pe polițiști. Au sunat la linia gratuită a Direcției Generale Anticorupție. Denunțătorul ne-a sesizat fapta de corupție la Linia Telverde și a formulat un denunț cu privire la faptul că, în noaptea de sîmbătă spre duminică, în zona parcării situate lîngă pîrtia Clăbucet din orașul Predeal, doi agenți de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Brașov, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, i-au pretins suma de 1.000 RON pentru a nu-i întocmi un dosar penal sub aspectul săvîrșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, spune subcomisarul Cosmin Popa, purtător de cuvînt al DGA Brașov. După ce au reclamat fapta celor doi brașoveni, tinerii au mers fiecare acasă, iar spre după-amiază s-au întors la Brașov.
Mită prin
intermediar
Florin Oprea era încă de serviciu, astfel că nu s-a putut duce la locul de întîlnire, o benzinărie de la ieșirea din Brașov, spre Predeal. Ion Alexandru Stăncescu era acasă, unde își instala niște jocuri pe calculator. Subofițerului i-a venit însă ideea salvatoare și l-a rugat pe fratele amicului care-i instala jocurile să meargă la întîlnirea cu ploieștenii. Omul habar n-avea că va fi încasatorul mitei de 1.000 RON. S-a dus liniștit la întîlnirea stabilită prin telefon. După ce a încasat banii, în jurul orei 18.00, brașoveanul s-a trezit luat pe sus de anchetatori, care l-au informat că tocmai devenise complice la o infracțiune de luare de mită. După numai o oră, atît Florin Oprea, cît și colegul său, Ion Alexandru Stăncescu, au fost reținuți, ei fiind audiați de anchetatori toată noaptea de duminică spre luni. După audieri s-a dispus reținerea celor doi suspecți, urmînd să fie prezentați în fața instanței Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă, sub acuzația comiterii infracțiunii de șantaj, a declarat procurorul Ramona Deaconu, purtător de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov.
S-au declarat
nevinovați
Polițiștii au susținut în fața magistraților că sînt nevinovați. Permisul de conducere reținut de la unul dintre ploieșteni ca gaj a fost găsit însă asupra unuia dintre ei. Agenții-șefi au explicat că îl uitaseră, din greșeală, în autoturismul de serviciu și că urmau să facă toate demersurile pentru a-l returna în cursul acestei săptămîni. Florin Oprea, în vîrstă de 27 de ani, este angajat al MAI din anul 2000, el lucrînd timp de un an ca subofițer la compartimentul Ordine publică. Din anul 2001, Oprea, care este nepotul comandantului adjunct al IJP Brașov, activa în cadrul Serviciului Poliției Rutiere. Ion Alexandru Stăncescu, în vîrstă de 31 de ani, este polițist din anul 1996, el lucrînd pînă în anul 2005 tot la Ordine publică.
Acest incident, mai mult decît regretabil, este consecința unui comportament incompatibil cu statutul de polițist, de natură a prejudicia imaginea și credibilitatea instituției noastre în relația cu cetățenii. Iată de ce, considerăm că acest eveniment se încadrează în categoria excepțiilor nedorite de la standardul european, pe care poliția brașoveană l-a impus și de la care nu va face rabat. În funcție de rezultatele anchetei, împotriva celor doi polițiști se vor lua măsurile legale, conform prevederilor Legii 360/2002 privind Statutul polițistului. Cum împotriva celor doi s-a dispus începerea urmăririi penale, ei sînt la dispoziția inspectoratului.
Comisar-șef Constantin Arișanu,
comandantul IPJ Brașov
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!