Cã nu mai putem fuma în instituþiile publice, pot sã pricep. La fel ºi în trenuri, dacã mã lasã sã fumez mãcar la vagonul restaurant. Dar în baruri ºi restaurante zãu dacã pricep de ce nu aº putea fuma. Controlul de ieri al OJPC privitor la aplicarea legii privind combaterea efectelor tutunului în localuri nu poate decît sã mã îngrijoreze. Cîþi dintre patronii de localuri au posibilitatea tehnicã de a amenaja spaþii separate pentru nefumãtori? ªi dacã nu o pot face, ce vinã au restul, adicã noi, pãcãtoºii care fumãm?
În Italia, fumatul este cu desãvîrºire interzis în localuri, clienþii fiind nevoiþi sã iasã în faþa localului pentru a-ºi satisface nevoia de nicotinã. La picioarele lor este aproape cîte un covoraº de mucuri. Sper sã nu ajung sã vãd acelaºi lucru ºi în România, deºi la cum s-au pornit aplicãrile prevederilor europene nu ar fi tocmai de mirare.
Ce mã intrigã cel mai mult în aceastã situaþie nu este faptul cã angajaþii OJPC verificã acum modul în care se aplicã prevederile unei legi adoptate acum patru ani, ci cum au ajuns la concluzia cã aceasta este prioritarã. Îmi este greu sã cred cã au fost epuizate, spre exemplu, verificãrile de comercializãri de produse pline de E-uri, care afecteazã grav sãnãtatea, sau publicitatea mincinoasã ce anunþã reduceri imense de preþuri în timp ce realitatea din magazine e alta.
Oricum, este în interesul patronilor de localuri sã-ºi punã la punct în primul rînd sistemele de ventilaþie, întrucît, culmea, majoritatea fumãtorilor chiar nu suportã încãperile unde fumul poate fi tãiat cu cuþitul. Asta dacã nu cumva au noroc ºi nu-i calcã controlul pînã se dã drumul la terase...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
