* După ce a stat 27 de ani pe fațada uzinei Roman SA, mozaicul Constructorii de autocamioane a dispărut aproape neobservat * Gigantica lucrare de 30 de tone,
formată din 3 milioane de plăcuțe ceramice, zace acum în containere prin halele
întreprinderii, pînă se va găsi un nou spațiu pentru a fi arătată ca mărturie a trecutului
Cinsprezece făuritori de autocamioane, înalți cît chipurile sfinților din biserici, au stat vreme de 27 de ani pe peretele celei mai mari uzine din Brașov. În centru, o scenă din turnătoria de oțel: muncitorii lucrează sub îndrumarea inginerului. Tehnologul și maistrul supraveghează procesul de producție. Într-un colț, un grup de sudori și controlorul de calitate. O macara, o roată dințată, un arbore cotit. Apoi, produsul finit, autocamioanele Roman ieșite de pe banda de montaj. În alt colț, conducerea uzinei, reprezentată de intelectuali și muncitori, mulțumită de rezultatele muncii socialiste, trasînd obiectivele unui nou plan cincinal. Impunătorul mozaic care a străjuit aproape trei decenii intrarea în Brașov este acum amintire. Zidul a fost renovat. Marea ctitorie a epocii de aur a dispărut aproape neobservată. Gigantica lucrare la care au migălit 12 artiști plastici brașoveni zace acum în containere. Și nu e semn că va mai putea fi văzută prea curînd.
De strajă
la porțile orașului
Mozaicul de pe Calea București a fost pînă în toamna anului trecut imaginea care străjuia intrarea în oraș. Era cel mai mare mozaic din România cînd a fost dezvelit. În anii care au urmat, la intrarea sau ieșirea din oraș, nu puteai să nu observi colorata scenă de pe peretele parcului industrial Roman SA. Impresiona prin dimensiunile uriașe, dar și prin tematica heirupistă a defunctului regim comunist. Cîndva, a fost vizibilă pînă departe, la calea ferată. Cu timpul, în zonă au răsărit hipermarket-uri înalte, care au acoperit mozaicul. S-a mai deschis și calea de acces din Strada Poienelor către Noua, și, odată cu ea, s-a dat startul la noi construcții. Așa încît, din Constructorii de autocamioane, posibil cel mai mare mozaic modern din România, nu se mai vedeau decît frînturi. Cîteva plăcuțe ceramice căzuseră. Trecătorii îl priveau, unii cu nostalgia vremurilor cînd aveau un loc de muncă, iar industria brașoveană era pe culmi, alții cu admirație pentru lucrarea artistică. Alții întorceau capul, scîrbiți de amintirile pe care li le trezeau simbolurilor comuniste. Într-un cuvînt, mozaicul nu mai era ce fusese.
Unde este mozaicul?
În luna octombrie 2006, uriașul mozaic a dispărut. Unii brașoveni nici n-au băgat de seamă la început. Apoi, au apărut întrebările? Unde e mozaicul? Ce s-a întîmplat cu el. Bună sau rea, urîtă sau frumoasă, actuală sau de domeniul trecutului, era o operă monumentală cu care ne obișnuiserăm vreme de 27 de ani. Dispariția lui i-a încîntat pe mulți, dar pe alții i-a indignat. Cum nimic din ceea ce înseamnă monumente de for public nu se desființează și nu se înființează fără aprobări, și mozaicul de la Roman a trecut tăcut prin furcile birocrației. Mai bine zis, soarta lui s-a hotărît prin mai multe birouri de funcționari și directori. Dar nu sub formă de acte, ci de convorbiri telefonice. Practic, demontarea imensului mozaic mural s-a făcut mai mult pe bază de înțelegere. Remontarea și amplasarea lui în alt loc va depinde însă de un vraf de hîrțoage.
Al nimănui
și al tuturor
De fapt, cui aparține mozaicul, Brașovului sau întreprinderii Roman? Se află în custodia uzinei, dar cine e proprietarul? George Mitran, directorul Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Brașov, susține că mozaicul are un statut critic. Toată lumea voia să scape de el. Nu se regăsește pe niciun inventar, nici la CJ nici la Primărie. Nici la noi. Trebuie să fie, 100%, al fabricii, crede Mitran. Așa susține și Attila Radnotti, șeful Direcției Tehnice din Primăria Brașov. Artiștii plastici nu știu nici ei clar dacă mozaicul e proprietatea uzinei sau a statului. Unii spun că au fost plătiți de Întreprinderea de Autocamioane atunci cînd l-au montat. Mitran zice că salariile artiștior veneau de fapt de la PCR. Horia Petruțiu, unul dintre artiștii care a lucrat la mozaic, își amintește că uzina Steagu Roșu a contribuit doar cu scheletul metalic în care a fost montat mozaicul. Dar cu toții sînt de acord că și comunitatea brașoveană trebuie să aibă un cuvînt de spus măcar în legătură cu viitorul monumentului, dacă trecutul lui nu poate fi reconstituit.
O să iasă
tămbălău
Nu se știe nici de la cine a venit ideea demontării mozaicului. Ioan Neculaie, președintele Roman SA, susține că primarul i-ar fi sugerat să-l dea jos de pe perete. Mitran își amintește că a fost sunat de Victor Iordache, director la Roman SA. M-a întrebat «Cum facem cu mozaicul? Vrem să-l demontăm». Eu i-am spus să-l lase acolo unde s-a născut, că o să iasă tămbălău cu presa, mozaicul face parte din conștiința orașului. A înțeles numai pe jumătate. Dar a promis că o să aibă mare grijă de el. Am informat Primăria și Consiliul Județean, dar aceste instituții n-au avut nicio reacție. Normal, dacă nu e pe inventarele lor. Eu n-am semnat niciun act, de altfel, nouă nicio autoritate nu ne-a cerut nicio părere, spune Mitran. Cert e că, după ce mozaicul n-a mai fost la vedere, au apărut sesizări din toate părțile. Nicolae Daicu, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Brașov, știe că mozaicul s-ar afla în evidențele UNESCO. Dar Lucreția Băluță, coordonatorul Comisiei Naționale Române pentru UNESCO, susține că oficial, nu e.
Liber la donație!
Artistul Mihai Petre, unul dintre realizatorii lucrării, crede că, deși nu se mai potrivea cu vremurile, nu trebuia dată jos. Mai mulți brașoveni sînt de aceeași părere. În vremea cînd se demonta mozaicul, l-am sunat alarmat pe primar și l-am întrebat ce se întîmplă. Am înțeles că măsura a fost luată, pentru că peretele ieșea cumva din aliniamentul clădirii. Dar m-am liniștit cînd am aflat că Neculaie a promis că, pe cheltuiala lui, mozaicul va fi reamplasat pe domeniul public, la loc vizibil, mărturisește Horia Salcă, fost consilier local. Nu lipsește nicio plăcuță, sînt toate numerotate și depozitate în vreo 20 de containere. Chiar ieri le-am verificat. E totul în regulă. Nu-mi pare rău că mozaicul nu mai e pe peretele Roman-ului, era o lucrare comunistă, care nu reflecta activitatea uzinei. Anunțați că mozaicul e liber la donație! Îl dau gratis. Dar nu oricui, ci cui primește aprobare de la Consiliul Local, este ultimul cuvînt al omului de afaceri Neculaie, administratorul parcului industrial Roman.
Piesă de muzeu
Am vorbit să fie stocat conform regulilor, urmînd ca mozaicul să fie reamplasat. Așteptăm sugestiile specialiștilor, explică primarul George Scripcaru. Sugestiile au apărut deja. Mitran a fost primul care a venit cu o idee. Dacă tot se vor pune bazele Muzeului Științei și Tehnicii Brașovene, acest mozaic și-ar găsi foarte bine locul în acest muzeu, alături de piesele conservate din uzine. Sediul se pare că va fi la cantina liceului Astra. Cum fațada acesteia e cam austeră, s-ar potrivi. Și n-ar deranja pe marii capitaliști, explică el. Inginerul Horia Salcă, cel care coordonează inițiativa înființării muzeului, agreează ideea. O să fac o adresă oficială, m-aș bucura ca acest mozaic să fie expus în muzeu. Dar nu pe fațadă, n-ar avea loc. Ci în fața lui, pe piloni, ca un panou publicitar, cu soclu și inscripția adecvată, spune el. Se pare că, dacă își va găsi aprobările și fondurile necesare, mozaicul nimănui și al tuturor își va găsi din nou un loc la lumină.
Idei de reamplasare
Au mai fost și alte propuneri pentru reamplasarea lucrării. Daicu a depus la Primărie, în numele artiștilor brașoveni, un dosar. Nu văd o clădire în Brașov cu front atît de mare încît să poată cuprinde mozaicul. De aceea, am propus montarea lui în sensul giratoriu din Bartolomeu, pe piloni. O altă locație ar fi putut fi cariera din Răcădău, pe schelet metalic, dar acolo se va face stadion. Trebuie consultat planul de urbanism. Ne doare că nu se mai vede acea lucrare, chiar dacă e anacronică, dar eforturile noastre nu pot fi decît scrise, mărturisește Daicu.
Scripcaru nu crede că intersecția din Bartolomeu ar fi locația ideală. Important e că marele mozaic va fi din nou la vedere, pentru cei curioși să vadă o mărturie artistică a vieții românilor sub comuniști.
Un an și jumătate
de muncă
Dar de ce este atît de important acest mozaic? În primul rînd, pentru că era opera mai multor artiști plastici din Brașov, după proiectul lui Eftimie Modâlcă, președintele de atunci al UAP Brașov. Lucrarea nu a fost o bagatelă, tehnica mozaicului fiind una dintre cele mai dificile în arta monumentală. Pe lîngă pricepere și talent, a înglobat o muncă de un an și jumătate din partea artiștilor care presupunea, nu de puține ori, zdrelirea degetelor și sacrificarea zilelor libere. Am început în 1978. Modâlcă, un pictor de mare valoare, și-a ales echipa și așa am intrat și eu printre cei 12 artiști. Nu pentru bani, nu era o perioadă materialistă, ca cea de azi. Ci pentru că știam că facem o lucrare de calitate, mărturisește Imola Jakabos Olsefszky. Ceramista își amintește fiecare detaliu din mozaic, mai cu seamă porțiunea grupul de șefi din stînga lucrării, realizată de ea și actuala scenografă Eniko Simo.
Artă la metru pătrat
Lucram cîte doi. Eu și colega mea amenajaserăm atelierul într-o cameră goală din apartamentul ei. Asamblam plăcuțele ceramice pe dușumea, în plăci de un metru pătrat, pe un contur trasat cu creionul. Schița era reprodusă după proiectul original, dar mărită pînă la scara 1:1. Cu cleștele tăiam plăcile la dimensiunile necesare: 2/2, 5/5, 10/10 centimetri. Apoi le lipeam cu aracet pe o coală mare, povestește Imola. Era o muncă obositoare, am tras tare un an de zile. Și un metru pătrat e mult, noi am făcut 70 mp. Asta nu e glumă. Pe măsură ce erau terminate, plăcile se turnau în ciment. Au lucrat atît de bine, schițele au fost atît de bine realizate încît plăcile se îmbinau perfect, desenul avea continuitate, nuanțele erau aceleași. La montarea lucrării finale, s-au folosit șuruburi și un sistem de schele. Mi se pare că inaugurarea a fost chiar de 23 august 1979. În orice caz, la vremea aceea era cel mai mare mozaic din țară, după cum scriau ziarele, crede Imola.
O operă bună,
dar proletcultistă
Cît despre mesajul lucrării, părerile sînt împărțite. Cu toții cred că Modâlcă a realizat un tablou bun, dar puțini cred că mozaicul mai are rost să fie expus, tematica lui amintind de vremurile pe care vrem să le uităm. Tema nu mi-a plăcut nici atunci, nici acum. E bine că a fost luat mozaicul de acolo, dar nu trebuie aruncat, pentru că e un document istoric și artistic, cu o compoziție foarte bună, dar pe o temă dezagreabilă, crede Șandor Albert, unul dintre cei doisprezece realizatori ai mozaicului. Poate că are un limbaj prea realist, prea descriptiv; azi, aceeași temă se exprimă altfel. Lucrarea este foarte bună pentru orice timp; azi, mi-e teamă că intrăm în epoca kitsch-ului, e de părere Imola. Are valoare memorială, documentară. O clipă de istorie care face parte din conștiința noastră. Nu e o operă militantă, ci o expresie artistică foarte greu de conceput compozițional, făcută de cel mai bun artist plastic din Brașov. Azi, să realizăm așa ceva ar costa enorm, e convins George Mitran. Cu toate că nu conține niciun simbol comunist, cum ar fi secera și ciocanul, e totuși o operă proletcultistă care făcea parte din viața noastră, e concluzia lui Horia Salcă.
Mîndrie
și prejudecată
Oricît de drag sau nesuferit ne-ar fi fost, mozaicul era o emblemă a Brașovului. Puține localități din România se puteau lăuda cu o enormitate artistică de talia celei care a decorat o latură a uzinei Roman. Daicu susține că mozaicul ar fi al treilea, ca mărime, din țară, după cele din Medgidia și Ploiești. Alte referințe îl plasează pe primul loc. Deși s-au ivit, la fel ca și cel din Brașov, la comandă, pentru a ilustra eroismul clasei muncitoare, niciunul n-a fost demontat sau mutat. Numai al Brașovului a fost dat jos. Alte țări au valorificat relicvele comunismului în muzee speciale, și-au protejat mărturiile dictaturii și le-au arătat lumii întregi. Ba chiar au scos bani din asta. Oțelarii, strungarii nu fac parte și azi din viața noastră? Toate țările expun lucrări cu peisaje industriale. Care e problema?, se întreabă scriitorul Doru Munteanu, fost șef al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu. Care e problema? Niciuna. Nu mai contează din ce rațiuni istoria noastră a fost ștearsă de pe un zid. Contează doar ca această lucrare să nu se piardă și să fie pusă în valoare. Nu trebuie să ne renegăm trecutul, crede și primarul George Scripcaru.
Fișa unui
mastodont
*Lungime:
33 metri
*Înălțime:
13 metri
*Suprafață:
429 mp
*Nuanțe și culori:
47
*Greutate:
30 tone
*Plăci ceramice:
3 milioane
Cei 12 apostoli
ai mozaicului
Eftimie Modâlcă
Ștefan Bilciu
Neculai Codreanu
Bela Klement
Eleonora Klement
Imola Jakabos Olsefszky
Waldemar Mattis-Teutsch
Constantin Nicu
Horia Petruțiu
Eniko Simo
Alexandru Albert
Petre Matei
Creatorul
Constructorilor
de autocamioane
Eftimie Modâlcă s-a născut la 20 august 1936, la Cerna în județul Hunedoara. A absolvit Academia de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, iar în 1961 a debutat în lumea artiștilor plastici. S-a remarcat cu lucrări mai ales în pictură și grafică, expuse în țară și străinătate, abordînd genuri și tehnici artistice diverse. Artistul a fost președintele filialei UAP din Brașov pînă în 1989. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sînt Oțelarii și Pădureanca, dar și mozaicul Constructorii de autocamioane.
Mozaicuri celebre
* Catedrala din St. Louis adăpostește cea mai mare colecție de mozaicuri din lume, create de 20 de artiști. Considerată Muzeu al Mozaicului, catedrala expune lucrări pe o suprafață de 7.710 mp. Cel mai mare mozaic din SUA și probabil cel mai mare din lume este însă în Sanger-Harris Building, Dallas. Are 5.109 mp. Municipalitatea a acoperit însă o bună parte din mozaic cu lucrări edilitare. În România, celebru este mozaicul roman de la Constanța (foto), realizat în sec. III-IV. Inițial, a avut peste 2.000 mp, dar restaurat și redat turismului este doar un sfert din suprafața acestuia.
Muzeele comunismului
* Ministerul Culturii și Cultelor va organiza în 2007 un muzeu al comunismului la Palatul Parlamentului și va demara proiectul de realizare a unei statui dedicate luptei anticomuniste. Ideea a apărut la sugestia președintelui Traian Băsescu, la prezentarea raportului Tismăneanu. Muzeul dictaturii comuniste va cuprinde documente ale regimului comunist din întreaga Europă. Ministrul culturii și cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunțat că, în primă fază, proiectul va demara cu o expoziție. În prezent, în România există deja un muzeu al comunismului, ridicat în comuna Podari de către Dinel Staicu. Fostul milițian, admirator al Ceaușeștilor, a amenajat cu forțe proprii Parcul Republicii Socialiste România, pe malul Jiului, și Muzeul Comunismului de la Scornicești. Statuile fostului dictator, tractoare, o biserică în care a fost pictat chipul lui Ceaușescu, bunurile clanului, sînt expuse în muzeele lui Staicu.
O artă din antichitate
* Tehnica mozaicului a fost cunoscută încă din Mesopotamia, unde mozaicurile erau realizate din bucăți mici de piatră fină. Adevăratele mozaicuri pavimentare, din pietricele monocrome sau ușor colorate, au apărut abia în secolele V-IV î.Hr., în Grecia. Însă romanii au fost cei care au preferat mozaicul în decorarea clădirilor, de la nuanțe alb-negru, pînă la cele viu colorate. Bizanțul a aplicat tehnica în decorarea bisericilor. Și în lumea islamică mozaicul a cunoscut o înflorire deosebită. La începutul secolului XX, stilul art-nouveau a readus în atenție tehnica mozaicului, parcul Guell din Barcelona fiind o adevărată expoziție de mozaicuri ale renumitului artist Gaudi. În perioada contemporană, tehnica s-a diversificat, fiecare artist aducînd inovații din ce în ce mai nonconformiste.
În «Dăscălița», Plugarii», Octavian Goga nu a făcut elogiul partidului din care făcea parte. Nici Modâlcă nu a făcut elogiul PCR, ci al făuritorilor de bunuri materiale, care fac parte din viața noastră, indiferent de orînduire. Mozaicul trebuie pus în valoare, este o lucrare bine realizată din punct de vedere artistic.
Scriitorul Doru Munteanu
Mozaicul reprezintă prima lucrare de mare amploare monumentală din județul Brașov. Ea urmărește să se încadreze armonios în arhitectura noului cartier Steagul Roșu, în care va fi amplasată pe una din fațadele Fabricii de Autocamioane. Lucrarea evocă mai multe secvențe: procesul de producție (scena centrală) încadrată lateral de evocarea actului naționalizării și a oamenilor - proiectanți și creatori ai viitorului. Toate aceste scene sînt plasate pe fundal de elemente de arhitectură, de peisaj al orașului, de elemente din secția de turnătorie s au de tipuri de camioane diverse. Întreaga imagine este scăldată într-o gamă caldă de ocruri și roșuri.
Eftimie Modâlcă, într-un interviu din Scînteia
- 11 februarie 1979
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
