Anul 2006 a fost anul în care toată lumea s-a apucat să dea premii. 10 pentru România. 10 pentru Brașov și așa mai departe. Nu mai lipsea, cred, mult și se decernau cei 10 din cartierul sau de pe scara mea. În aceste condiții, ne-am gîndit ce rost ar mai avea Gala Brașoveanul anului și dacă nu ar trebui să renunțăm la ea, în condițiile inflației de premii. Ne-ați convins tot dvs., cititorii noștri, care, din primele zile ale anului, ne-ați bombardat cu întrebări de tipul: Cînd începe Gala Monitorul Expres? Cine sînt anul acesta nominalizații? Care sînt premiile pe care le puneți la bătaie?
Pînă la urmă și această gală, a cincea, vă este dedicată tot vouă, cititorilor, celor care în fiecare an, prin votul vostru, i-ați ales pe cei pe care i-ați considerat demni de distincțiile conferite de ziarul nostru, menite să recunoască eforturi, dar și rezultate ale brașovenilor în 2006. Cum 10 ni s-a părut o cifră mult prea rotundă, am ales pentru acest an cifra 11. 11 secțiuni, dar și premii în valoare de 11.000 de euro pentru cititorii noștri. Cu siguranță acestea sînt unele dintre cele mai mari premii puse vreodată în joc de vreun ziar local. E și normal, le meritați din plin atîta timp cît ați fost toți acești ani alături de noi. În plus, Gala Brașoveanul anului va fi și în acest an un moment în care, într-o seară de excepție, vom putea fi din nou împreună, cum am fost de fiecare dată în anii care au trecut. Sper ca rezultatul voturilor voastre să reflecte cît mai fidel meritele nominalizaților, iar rezultatele să fie, la rîndul lor, motivante pentru ei, astfel încît în 2007 să facă și mai mult pentru cei alături de care trăiesc.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!