Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Înscăunarea lui Stoica

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: » Melania GAVRILĂ, 12.01.2007
* Ieri, oficialii clubului FC Brașov l-au prezentat oficial pe Mihai Stoica în calitate de antrenor principal * Tehnicianul l-a înlocuit pe Gabi Stan, și a plecat încă de ieri cu echipa în cantonament la Predeal

La o zi după reunirea „stegarilor“, și cu o zi înaintea plecării în cantonamentul de la Predeal, Gabi Stan a fost demis din funcția de antrenor principal, pe care o ocupa de la începutul lunii octombrie. Astfel, i s-a făcut loc lui pentru Mihai Stoica, antrenor care a fost, în primele trei etape, antrenor principal la Ceahlăul Piatra Neamț. „Decizia de a-l schimba pe Gabi Stan mi-a aparținut în totalitate. Mi s-a dat libertatea de a decide asupra echipei și antrenorului și am considerat că așa este mai bine. Am discutat și cu Ioan Neculaie și am ajuns la concluzia că trebuie să schimbăm ceva și pe banca tehnică. Chiar vrem să facem altceva la FC Brașov, o echipă ce trebuie să aibă un viitor, nu să trăiască de azi pe mîine“, a explicat președintele Dinu Gheorghe decizia de a schimba antrenorul la doar o zi după ce reunirea lotului și după ce a fost stabilit programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare.

Doar pînă la vară

Dinu Gheorghe a spus că îl știe de multă vreme pe Mihai Stoica și că are mare încredere în noul tehnician, care va fi ajutat de Mihai Datcu, în calitate de antrenor secund. „Pe Mihai Stoica îl cunosc de multă vreme și cred că este ceea ce ne trebuie. Deocamdată, înțelegerea este pînă în vară, urmînd ca în funcție de ce se mai întîmplă să prelungim contractul sau nu“, a mai adăugat Dinu Gheorghe.

„Știu că e o echipă cu pretenții“

Noul antrenor principal al echipei FC Brașov s-a arătat optimist în privința șanselor pe care echipa le are la promovare. „Știu că FC Brașov este o echipă cu ambiții mari și cred că dacă lucrurile vor merge așa cum ne dorim noi să meargă, putem să sperăm la unul din cele două locuri care asigură promovarea“, declara Mihai Stoica.

Neculaie îl apreciază pe „Gabello“

În ciuda faptului că a fost nevoit să renunțe la serviciile lui Gabi Stan, pentru a patra oară, președintele Consiliului de Administrație de la FC Brașov, Ioan Neculaie a spus că îi recunoaște meritele lui „Gabello“ și că este conștient de ceea ce a făcut de-a lungul vremii pentru clubul brașovean. „Chiar îmi pare rău că a trebuit să ne despărțim, din nou, așa de repede. Trebuie să recunosc faptul că, alături de Marius Lăcătuș și Răzvan Lucescu, Gabi Stan este antrenorul care a făcut multe lucruri bune pentru FC Brașov. Din păcate, aceasta este soarta“.

Bălgrădean merge în cantonament

După mai multe săptămîni de discuții, oficialii de la FC Brașov s-au înțeles și cu Aradul în privința lui Bălgrădean. „Fotbalistul se va alătura echipei în cantonamentul de la Predeal. El va rămîne la FC Brașov cinci ani. Este un fotbalist valoros și este un real cîștig că am reușit să îl transferăm aici“, a spus Dinu Gheorghe.

„Sperăm să ne înțelegem“

Președintele brașovean, Dinu Gheorghe, care zilele trecute a reușit să obțină semnătura pe patru ani a atacantului Attila Hadnagy speră ca pînă la urmă să cadă la o înțelegere cu Petrolul Ploiești, iar fotbalistul să joace încă din retur sub Tîmpa. „Încă purtăm discuții cu cei de la Petrolul. Noi ne dorim să ne înțelegem cu ei și fotbalistul să poată juca din retur, și nu din vară de cînd începe contractul, însă e clar că nu va fi ușor“, a încheiat președintele brașovean.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Finanțe de familie

    Articolul urmïżœtor


    La Starea Civilă cu mirele invizibil

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 13 milisecunde, încărcat în milisecunde