Singurul contact direct al deþinuþilor cu exteriorul, în afara pachetelor ºi a vizitelor primite, este televizorul. Protestul lor ultramediatizat în ultimele zile le oferã, involuntar, posibilitatea de a fi vedete în prime-time. Continuarea relatãrilor de acest fel nu face decît sã punã efectiv gaz pe focul protestului, necontribuind la rezolvarea conflictului.
Chiar dacã pare a face eforturi disperate de liniºtire a deþinuþilor furioºi, nu cred cã deputatul independent Nati Meir poate susþine cã este strãin de iniþierea protestului. Cum altfel a putut anunþa ziarului nostru protestul deþinuþilor de la Codlea înainte ca acesta sã înceapã? Asta nemaivorbind de proiectul de lege iniþiat de domnia sa pentru graþierea celor condamnaþi la pedepse mai mici de 5 ani, proiect care pînã la primãvarã nu prea are nicio ºansã sã treacã.
Cu siguranþã, destule dintre cele reclamate de deþinuþi sînt reale. Bizar este faptul cã ele coincid cu revendicãrile deþinuþilor care au protestat similar în 1997. Totuºi, aproape 10 ani mi se pare un termen suficient de mare pentru ca mãcar o parte din lucrurile reclamate atunci sã fi fost pînã acum rezolvate de cãtre cei care diriguiesc destinele sistemului penitenciar. Cu siguranþã, tãrãgãnarea termenului de întocmire a regulamentului de aplicare a legii privind regimul pedepselor nu face decît sã acutizeze situaþia ºi aºa aparent fãrã ieºire.
Deºi nu-s puþini cei care ar înclina spre o rezolvare a protestului printr-o intervenþie în forþã, eventual cu sprijinul tulumbelor pompierilor, conducerea penitenciarelor ºi a ministerului are o sarcinã extrem de dificilã. Drepturile deþinuþilor în prag de aderare la UE nu sînt chiar uºor de încãlcat, iar mãsurile luate cu mãnuºi nu prea par sã aibã vreun rezultat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
