Gloria rîvnită cu ardoare de elegantul domn Dan Voiculescu s-a risipit mai ceva ca spuma șampaniei pe care au băut-o ieri, la comandă, bieții săi miniștri demisionari. Și ăștia doar vreo șapte, dintre cei douăzeci care trebuiau să se exhibe în grup de dragul lui. Unde mai pui că, din tot fastul cu care a fost pusă în scenă spectaculoasa retragere de la guvernare a PC, n-a mai rămas după o zi decît o mîzgă albicioasă fără consistență. Ce aduce mai degrabă a scuipat care și-a greșit ținta. Desigur că, la atîta amar de slugi plătite să-i proiecteze imaginea umflată pe cerul salvatorilor de neam, dom Voiculescu nu va crede în veci că flegma a căzut fix pe chelia nevăzută din portretul dumisale de protocol. De fapt, muritorul Dan Voiculescu nici nu există. Ci doar holograma înnobilată pe care și-o finanțează singur, din propria avere, tocmai pentru a ascunde sursa propriei averi. Cine l-ar băga pe oratorul Dan Voiculescu în seamă dacă nu și-ar plăti el însuși, la greu, băgatul în seamă? Pînă și marile trădări, singurele evenimente de care e oarecum legat numele lui Voiculescu, sînt niște făcături tîrguite la comanda sa. Ca să-l facă să existe. Să pară important. Să pară periculos. De aia și-a și cumpărat practic, numai bună de asortat la eșarfele și batistele țipător colorate, puțină nocivitate politică. Pînă la urmă, tot niște salivă uscată. Butaforie. Nu s-a lipit nici de PSD, în guvernarea trecută, cum n-a atins nici Coaliția în care a intrat acum doi ani sperînd să-l facă mare. Mai mare. Tot mai mare. Dar iată că ceva tot s-a ales după atîta cheltuială. Ultima lovitură a lui Voiculescu, scumpa lui lovitură de imagine, a readus o pace aparentă (bună și asta în loc de războiul fățiș), în Alianță. Și în guvern. Chiar nițel armistițiu și între liberali. Și de o reconsiderare a relațiilor lui Băsescu cu Tăriceanu, s-ar putea vorbi. Puțin. Puțin pe dos decît ceea ce visa duminică, la tribună, în aplauzele aranjate la montaj, sărmanul Voiculescu. Care, în sfîrșit, a ajuns mare. Un mare caraghios.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!