Nu e prima oarã cînd familii care trãiesc ºi-ºi hrãnesc copiii din micul comerþ la tarabã ies în stradã. ªi nici prima oarã cînd mãrunþii comercianþi vor fi nevoiþi sã-ºi vadã afacerea strivitã în drum. E dramatic, dacã stai sã te gîndeºti cã factura la cãldura ºi lumina din casã, dar ºi bãnuþul pentru pîinea ºi cartofii din farfurie atîrnã de nimicurile pe care sperai sã le vinzi înainte de Crãciun, îndurînd, zi de zi, în vînt, ger sau ninsoare pînã la lãsarea serii. ªi mai dramatic este însã faptul cã oamenii ãºtia, ºi vorbesc de cei care chiar trãiesc din taraba din bazar, nu din afacerile din bazare, au fost lãsaþi sã spere pînã în ceasul din urmã cã treaba asta va merge înainte, printre cartoane ºi table ruginite, ca acum ºaisprezece ani, ca acum zece ani ºi ca acum un an. Cine i-a pregãtit cu adevãrat pe oamenii ãºtia sã facã pasul spre UE? ªi cine a avut interesul sã-i ducã cu zãhãrelul? La urma urmei, taraba a fost definiþia tranziþiei celor mulþi. Acadeaua cu care sute de oameni au fost pãcãliþi cã ar fi micii-mari comercianþi, micii investitori, motorul ºi miezul fierbinte al societãþii de consum. Taraba a fost ºi supapa pompei de visuri ºi domolit revolte sociale. A fost însã ºi singurul mall ºi butic în care îºi permiteau sã tîrguiascã surogate de eleganþã mii de oameni, la fel de sãraci ca tarabagiii. În acelaºi timp, taraba a fost o perfectã perdea soioasã ºi nãclãitã în spatele cãreia unii au putut sã-ºi rostogoleascã afaceri uriaºe ºi saci de bani strãlucitori. Acum, taraba moare. Murea oricum. Dar una era s-o casezi, pentru cã i-a trecut vremea. ªi alta s-o îngropi cu oameni vii cu tot. Dupã ce i-ai pus tot pe ei sã-ºi plãteascã taxa pentru colac ºi lumînare.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!
Cotidianul omului s�n�tos
