* Începînd cu luna ianuarie, fiecare român va fi programat pentru un set de analize și o consultație, în luna în care este născut *Analizele sînt diferențiate pe grupe de vîrstă
Din decembrie, fiecare român va primi acasă, prin poștă, o scrisoare și două taloane pe baza cărora va beneficia gratuit de o consultație clinică și de un set gratuit de analize reprezentative care să ajute la depistarea unor eventuale boli. Dacă boala nu este încă instalată, analizele respective vor fi folosite pentru a evalua riscul ca un anume pacient să dezvolte afecțiuni cardiace, hepatice, renale, diabet sau altele. Măsura face parte din Programul de evaluare a stării de sănătate a populației României, lansat ieri de Ministerul Sănătății, acțiune unică în ultimii 60 de ani, care are ca scop principal crearea unei imagini asupra patologiei (ramură a medicinii care studiază cauzele și simptomele bolilor - n.r.) existente la nivel național. Potrivit ministrului Eugen Nicolăescu, din punct de vedere al statisticilor puse la dispoziție de către medici, este cunoscut faptul că, în prezent, bolile cardiovasculare ocupă locul întîi în ceea ce privește mortalitatea. De asemenea, specialiștii au constatat că s-au înmulțit cazurile de cancer și diabet. Dar nimeni nu poate să spună procentual cît reprezintă aceste cazuri și cum au evoluat, cum sînt reprezentate pe ani, pe vîrste, pe sexe, sau alte date, a adăugat ministrul.
Cu taloanele,
la medic
De luna viitoare, fiecare cetățean va primi acasă două taloane cu nume, prenume și CNP. Talonul pe care va scrie MEDIC va fi predat medicului de familie în momentul prezentării la consultație. Cu talonul inscripționat LABORATOR DE ANALIZE se va prezenta la laboratorul sau punctul de lucru stabilit pentru a i se recolta analizele recomandate. Medicul de familie va scrie și va parafa pe spatele talonului analizele recomandate. Împreună cu taloanele, fiecare cetățean va primi și o scrisoare în care i se prezintă pașii pe care trebuie să îi urmeze în acest program, precum și obligația de a participa - în propriul folos, dar și în cel al comunității. Dacă în urma acestor examene medicul de familie suspectează existența unei boli, pacientul va fi trimis pentru investigații paraclinice la medicul specialist, după care va fi văzut din nou de medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului.
Analize în luna
în care ești născut
Începînd cu luna ianuarie a anului 2007, fiecare cetățean va fi programat pentru evaluarea stării de sănătate în luna în care este născut. Nu vor face acest control copiii de pînă la trei ani, după caz, persoanele care au fost internate în spital cu maximum trei luni înainte de data la care ar trebui să facă controlul, adică persoanele care au necesitat examene medicale și de laborator și au deja confirmată o afecțiune și care se află în supravegherea unui medic. De asemenea, bolnavii cronici care efectuează periodic analize pentru evaluarea afecțiunii de care suferă nu vor beneficia decît de o parte din analize. De exemplu, unui bolnav de diabet căruia medicul de familie, conform noului program al Ministerului Sănătății, este obligat să îi facă lunar glicemia, nu i-o va mai recomanda în acest set de analize. Medicul de familie va fi acela care va decide ce analize recomandă.
Ce analize facem?
Setul de analize este diferențiat pe grupe de vîrstă. Pînă la 18 ani se vor face hemoleucogramă completă, sideremie, glicemie, examen de urină, exudat faringian și creatină serică. După 18 ani, setul de analize cuprinde transaminaze, colesterol, trigliceride, glicemie, creatinină serică, examen de urină și hemoleucogramă completă. Gravidele vor beneficia și ele de sideremie. Costul unui set de analize a fost stabilit la 50 de lei. Cetățenii care nu au medic de familie și cei care nu sînt asigurați se vor putea adresa oricărui medic de familie, acesta avînd obligația să îl înscrie pe liste. În cazul în care nu reușesc să ajungă la un medic de familie, vor putea să apeleze la Autoritatea de Sănătate Publică pentru a primi toate recomandările necesare. S-ar putea ca din motive tehnice unele persoane să nu primească aceste scrisori. Știm că între o bază de date și realitate există diferențe foarte mari. Ne cerem scuze anticipat. Cetățenii care nu își primesc taloanele trebuie îndrumați la Autoritățile de Sănătate Publică, unde vor ajunge și scrisorile returnate, a spus ieri ministrul despre taloanele trimise prin Poșta Română.
Unde ne facem
analizele?
Întrucît este vorba de bani publici, analizele se vor face în laboratoarele din unitățile sanitare publice. În cazul în care managerii unităților respective dau o declarație, pe proprie răspundere, că nu au capacitatea să efectueze integral sau parțial analizele cerute, Autoritatea de Sănătate Publică are obligația de a organiza, pe plan local, cerere de ofertă pentru laboratoare particulare, dar nu la preț mai mare decît cel practicat în sistem public, adică 50 de lei noi. Pînă la 1 ianuarie 2007, ASP-urile au obligația să îndeplinească aceste formalități și să anunțe ministerul și medicii de familie care laboratoare din sistemul public și privat sînt acreditate să facă analize.
Cînd încep
controalele?
După data de 8 ianuarie 2007, medicii de familie au obligația să înceapă consultațiile în cadrul acestui program. Pînă atunci au la dispoziție două luni pentru a se pregăti, pentru a-și anunța pacienții din listă și pentru a-i programa în funcție de luna de naștere. Pentru buna desfășurare a programului și pentru o evidență clară a pacienților pe grupe de vîrstă și afecțiuni, medicii de familie vor fi dotați cu un program informatic special și laptop-uri, întrucît intenționăm să facem în așa fel încît medicii de familie să nu mai scrie nimic cu mîna, a spus ministrul Nicolăescu. Laptop-urile vor fi concesionate pe cinci ani.
Sancțiuni
pentru cei care
nu se duc la analize
Pentru început, ne bazăm pe conștiința și interesul oamenilor de a ști de propria sănătate, a spus Nicolăescu care a avertizat că, în cazul în care românii nu se interesează de propria sănătate, ar putea suporta și sancțiuni. Astfel, cei care nu se prezintă la control în luna în care s-au născut, iar între timp dezvoltă afecțiuni cardiace, hepatice, renale, diabet sau alte asemenea, care ar fi putut fi descoperite din timp cu ajutorul analizelor, ar putea fi obligați să își plătească o parte din serviciile medicale.
Programul Ministerului Sănătății Publice este amplu și foarte ambițios. Vor fi consultați aproximativ 22 de milioane de oameni. Este de așteptat să apară unele disfuncționaliăți. S-ar putea, din motive tehnice, ca unele scrisori către cetățeni sau medici să întîrzie. S-ar putea să fie expediate scrisori către persoane decedate sau netransportabile. S-ar putea să nu primească scrisori persoane care nu au domiciliul stabil sau acte de identitate. Ne așteptăm la toate acestea și vom încerca să le rezolvăm pe fiecare în parte.
Eugen Nicolăescu,
ministrul sănătății publice
Prefecții, invitați să sprijine
programul
* Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației a fost prezentat în detaliu ieri, la videoconferința cu prefecții, de către ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu. Conform acestuia, fiecare român ar trebui să beneficieze, din 2007, anual, de un consult clinic și de un set de analize gratuite. Mai mult chiar, ministrul i-a invitat pe prefecți, în calitatea lor de reprezentanți ai guvernului în județe, să se implice cît mai activ și mai vizibil în punerea în aplicare a acestui program, care, în opinia ministrului, trebuie să promoveze sănătatea și să limiteze consumul de alcool și tutun.
Program finanțat
din taxa pe viciu
* Programul de evaluare a stării de sănătate a populației este finanțat integral de Ministerul Sănătății Publice. Suma necesară estimată pentru derularea acestui program este de 900 milioane de lei. Banii vor fi alocați din fondurile proprii ale MSP, mai precis din fondul colectat în urma aplicării taxei pe viciu. Partenerii ministerului în acest program sînt cetățenii și medicii de familie, implicarea activă și responsabilă a acestora fiind necesară pentru derularea lui, spune ministrul.
Bani mai mulți
pentru medicii de familie
* Medicii de familie vor fi plătiți pentru serviciile pe care le vor efectua în cadrul acestui program, iar decontarea se va face pe baza taloanelor inscripționate MEDIC. Pînă la sfîrșitul anului, medicii de familie vor primi și ei o scrisoare în care se vor detalia pașii pe care îi au de făcut în cadrul programului. Consultațiile din cadrul programului nu le exclud pe cele acordate în mod obișnuit pentru pacienții cronici sau acuți înscriși pe listă. Medicul de familie va munci mai mult, dar va fi plătit în consecință.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!