Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Prima pagină

Bostoacă se ascunde într-o clinică privată

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: » Alex RAICU , 27.10.2006
* Reporterul Monitorul Expres a reușit ieri să vorbească la telefon cu Florin Comănaru *El a susținut că este în țară, la o clinică unde își face recuperarea, dar că, pentru siguranța sa, nu poate dezvălui locul

În timp ce este dat în urmărire generală și căutat de polițiști în toată țara, pentru că nu s-a prezentat la penitenciar după expirarea termenului de întrerupere a pedepsei, Bostoacă stă ascuns la o clinică privată. Fără a ne dezvălui numărul de telefon, familia lui Florin Comănaru a acceptat să înlesnească reporterului Monitorul Expres o convorbire cu cel mai căutat deținut din acest moment. Bostoacă susține că nu se poate întoarce încă la penitenciar, pentru că trebuie să-și facă mai întîi recuperarea medicală, iar la închisoare nu sînt condiții. „Sînt la o clinică de recuperare, din țară. Sînt operat și merg în două cîrje. Aștept să pot să merg și eu ca un om și apoi mă voi prezenta la penitenciar“, a declarat ieri Bostoacă. El mai susține că medicii care îl tratează nu sînt obligați să anunțe Poliția, chiar dacă pacientul este dat în urmărire generală, pentru c㠄medicii au depus un jurămînt“. Bostoacă a mai precizat că, „pentru siguranța“ sa, nu poate dezvălui numele sau adresa clinicii. Bostoacă a fost operat, la începutul lunii, în Spitalul Județean, chiar de directorul instituției, dr. Iosif Șamotă.

Este la recuperare

Florin Comănaru trebuia să se întoarcă marți, la expirarea perioadei de întrerupere a pedepsei, la Penitenciarul Codlea, de unde, conform procedurilor, urma să fie transferat la închisoarea de maximă securitate din Aiud. Bostoacă a considerat că starea lui de sănătate nu-i permite să se întoarcă la pușcărie. Și a hotărît să se interneze, cu discreție, într-o clinică privată pentru a-și continua recuperarea. Familia lui Florin Comănaru a refuzat să dezvăluie locul unde se tratează, dar susține că el nu se ascunde. În timp ce Bostoacă stă ascuns, avocatul său a făcut două cereri de prelungire a întreruperii executării pedepsei ce urmează să se judece, una la Craiova, alta la Alba Iulia. Bostoacă a obținut, pentru a doua oară în timpul detenției, o sentință de întrerupere a pedepsei pentru operație. Prima oară în 2003. În cele trei luni de libertate, deținutul nu s-a operat. Dar nici nu s-a întors la pușcărie. A fost urmărit, prins și reîncarcerat. În această vară, Tribunalul Dolj a hotărît că deținutul va fi lăsat în libertate, fără supraveghere, din 24 iulie 2006 pînă în 24 octombrie 2006, pentru a se putea opera de coxartroză într-un spital civil. Bostoacă s-a internat abia în 4 octombrie la Spitalul Județean.

„Nu dăm datele polițiștilor“

„S-a operat abia în această lună deoarece am așteptat proteza care a costat mii de euro, bani pentru care am făcut mari sacrificii. Nu îl puteam lăsa să rămînă handicapat“, susține mama lui Florin Comănaru . Care mai spune că fiul ei nu se ascunde, ci se tratează. „Are nevoie de recuperare. Abia merge în două cîrje. Este la o clinică particulară unde se tratează în continuare. Nu dăm datele polițiștilor, pentru că ei sînt în stare să îl ia și mort pe fiul meu. Trebuie întîi să își recupereze piciorul. În penitenciar nu sînt condiții. El are nevoie de fizioterapie, de repaus și, mai ales, de căldură. În acest moment nu poate suporta regimul de detenție“, spune mama deținutului.

„Din cauza mea nu s-a operat în 2003“

Ea are o motivație și pentru dispariția de acum trei ani a fiului ei. „Acum trei ani nu s-a putut opera din cauza mea. Eu am avut nevoie atunci de intervenție chirurgicală și nu au mai fost bani. Cînd l-a ridicat poliția, el era în drum spre penitenciar“, susține Elena Comănaru. În 17 februarie 2005, Bostoacă a fost dat în urmărire generală pentru că nu s-a întors în penitenciar. Abia în 22 februarie 2005 Comănaru a fost reținut de polițiști, după o urmărire ca-n filme, cînd mașina în care era Bostoacă a fost oprită cu focuri de arme.

„Acolo te lasă să mori“

Bostoacă a acceptat ieri să stea de vorbă cu reporterul Monitorul Expres, după ce familia a înlesnit convorbirea, fără a dezvălui numărul pe care a fost contactat pacientul clinicii private. „Sînt la o clinică de recuperare. Sînt operat și merg în două cîrje. Nu sînt nebun să fug, că mai am nouă luni pînă la eliberarea condiționată. Ajunge cît am plătit pentru niște invenții. Am acte că m-am operat, iar în penitenciar nu sînt condiții, acolo te lasă să mori. Tribunalul din Craiova trebuia să prelungească întreruperea, dar mi-au cerut mai multe acte și de aceea termenul a fost depășit. Aștept să pot să merg și eu ca un om și apoi mă voi prezenta la penitenciar“, a explicat telefonic Florin Comănaru. El spune că avocatul său a depus deja două cereri de prelungire a întreruperii executării pedepsei.

Urmează două procese

„Sînt două acțiuni de prelungire a întreruperii executării pedepsei, una la Tribunalul din Craiova și alta la Tribunalul din Alba Iulia în raza căruia se află Penitenciarul Aiud. Eu am trimis toate actele la instanță și la penitenciar, prin care am spus că clientul meu nu se va putea prezenta din motive medicale în 24 octombrie, cînd era termenul. Cei de la Aiud mi-au spus că trebuie să anunț și la Penitenciarul din Codlea, drept pentru care am înștiințat și acest penitenciar despre situația existentă. Tocmai pentru a nu se aprecia că se sustrage de la continuarea pedepsei. Nu știu de ce s-a ajuns aici. Prima cerere de prelungire a întreruperii executării pedepsei va fi pe 30 octombrie, iar a doua pe 6 noiembrie“, a declarat Mariana Bratu, avocata lui Florin Comănaru.

Operat în Județean

Florin Comănaru s-a internat la Spitalul Județean Brașov în 4 octombrie. A fost operat a doua zi chiar de directorul unității, medicul Iosif Șamotă. „Pacientul a fost internat între 4 și 23 octombrie la Spitalul Județean Brașov pe Secția de Ortopedie II unde a fost supus unei intervenții chirurgicale ortopedice“, a confirmat dr. Radu Mișarcă, director medical al Spitalului Județean.

Dat în urmărire generală

La o zi de la externare, mai precis în 24 octombrie, Bostoacă trebuia să se prezinte la Penitenciarul Codlea pentru a fi transferat la Aiud, dar nu s-a arătat. „Noi, ca penitenciar știm că pedeapsa a fost întreruptă în perioada 24 iulie-24 octombrie, dată la care Comănaru trebuia să se prezinte la penitenciar. Avocata a anunțat că a fost operat și că are probleme medicale, dar aceasta nu este problema noastră. Doar instanța poate decide dacă întreruperea va fi sau nu prelungită. Noi avem obligația de a anunța poliția dacă un deținut nu se prezintă la data stabilită. Ceea ce am și făcut“, a declarat Valentin Parpală director adjunct de siguranță al Penitenciarului Codlea. Polițiștii continuă căutarea lui Bostoacă, pentru că, oficial, el este dat în urmărire generală. „Noi am primit în 25 octombrie o înștiințare de la penitenciar că Florin Comănaru nu s-a prezentat la penitenciar. L-am căutat la domiciliul său, dar nu l-am găsit. Conform procedurii a fost dat în urmărire națională și este căutat peste tot. Florin Comănaru mai are de executat 1.316 zile de închisoare“, a declarat comisar-șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt la IPJ Brașov.

O evadare și două dispariții

* Florin Comănaru este unul dintre cei mai cunoscuți membri ai lumii interlope din Brașov. El mai are la activ o evadare din Penitenciarul Codlea, în 1998, cînd își ispășea o pedeapsă de șase ani pentru furt. A fost prins abia în 2000, cînd a fost condamnat la 9 ani pentru complicitate la furt și evadare. A ajuns atunci la penitenciarul de maximă securitate de la Mărgineni, din județul Dîmbovița.
Bostoacă a făcut cerere de întrerupere a pedepsei pentru a se opera de coxartroză. În vara anului 2002, medicii legiști de la Institutul de Medicină Legal㠄Mina Minovici“ din București au efectuat o expertiză și au stabilit că deținutul are nevoie de o intervenție chirurgicală pentru protezare, operație care nu se poate face în spitalele din rețeaua penitenciarelor. În 29 octombrie 2002, prin sentința 388, Tribunalul Dîmbovița a decis întreruperea pentru trei luni a pedepsei, din motive de sănătate. Bostoacă a fost pus în libertate în 18 noiembrie. În 17 februarie 2003 s-a făcut nevăzut. A fost prins și reîncarcerat. Avocatul său de atunci a anunțat că clientul său va cere din nou întreruperea pedepsei pentru intervenția chirurgicală, pentru că nu se putuse opera în răgazul de trei luni. Cu toate aceste antecedente, Tribunalul Dolj, care a hotărît o nouă întrerupere a pedepsei pentru intervenția chirurgicală, nu a dispus nicio măsură de supraveghere a infractorului în intervalul 24 iulie 2006 - 24 octombrie 2006, cît deținutul urma să fie în libertate.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Prima pagină




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior


    Trecem la ora de iarnă

    Articolul urmïżœtor


    Hopa-miticii

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 190 milisecunde, încărcat în milisecunde