Sînt subiecte pe care ziarul nostru le abordează și care fac valuri. În general, cei vizați, și mai ales cei aflați în fruntea instituțiilor menționate reacționează negînd imediat cele scrise, în loc să aștepte și să analizeze la rece dacă cei care reclamă respectiva situație sau ziariștii care tratează subiectul nu au cumva dreptate. Totul este perceput ca un atac în spatele căruia se află precis X sau Y care le vizează scaunul, neacceptînd un lucru extrem de simplu: lucrurile se văd cu totul altfel de la distanță sau din exterior, iar părerile critice, dacă sînt fundamentate, trebuie luate în considerare și valorificate. Sînt sigur că destui medici s-au simțit lezați cînd am scris, de atîtea ori, despre starea din spitalele brașovene și despre faptul că există un adevărat exod al pacienților către clinicile de renume de la Tîrgu-Mureș, Cluj sau București. Am fost contraziși și chestionați asupra interesului care se ascunde în spatele atacului nostru. Nicio secundă nu a părut să-i treacă prin minte vreunuia dintre cei vizați că poate chiar știm ce vorbim, iar negarea unui adevăr dureros nu înseamnă niciodată dispariția sa.
Declarațiile președintelui CAS Brașov nu fac decît să confirme oficial cele scrise de Monitorul Expres - spitalele, în frunte cu Județeanul, au probleme grave, pacienții fug spre alte clinici, iar mortalitatea s-a triplat față de acum trei ani, cînd s-a decis mutarea Cardiologiei în Tractorul.
Teoretic, ar trebui să mă bucur că am avut dreptate. În cazul de față mi-aș fi dorit să nu fi avut și să ne fi înșelat, iar situația din sănătatea brașoveană să fie mult mai bună. Studiul care se va face privind numărul și motivele asiguraților medicali care iau drumul altor județe ar trebui să scoată la lumină care sînt adevăratele motive. Rămîne de văzut dacă, odată identificate, se va găsi și cineva care să reușească să le elimine. Altfel vom rămîne la stadiul în care unii vor continua să semnaleze problemele, iar ceilalți se vor burzului spunînd că nu avem dreptate.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!